Situație disperată la bordul platformei Saturn, a companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), localizată în zona Varna, în Marea Neagră. Doi muncitori stau, de trei săptămâni, în condiții inumane, fără apă și fără mâncare. Situația acestora s-a înrăutățit și mai mult în momentul în care s-au îmbolnăvit, iar acum medicamentele sunt pe sfârșite.
Robert Ghencea și Doru Urâtu, doi angajați ai GSP Offshore (firmă controlată de milionarul Gabriel Comănescu), se află într-o situație disperată la bordul unei platforme maritime situată în zona Varna. Aceștia ne-au contactat disperați că, de 21 de zile, starea lor este una gravă și au fost abandonați de firmă și de autorități. Cei doi ne-au comunicat că au luat legătura și cu Consulatul României, însă nimeni nu a făcut nimic în privința lor și pare că toți cei responsabili sunt preocupați cu orice altceva decât cu salvarea lor.
”Suntem doi oameni pe platforma Neptun, aproape de Varna, suntem bolnavi și fără condiții de trai. Nu mai rezistăm și ne simțim foarte rău. Nici salariile nu ni le-am primit. Am sunat și la consulat, dar ne tratează cu indiferență. Noi vrem cu orice preț să se facă demersuri pentru a coborî de aici”, ne-a declarat, prin telefon, Robert Ghencea.
Tot el ne-a detaliat și situația în care se află, la bordul platformei.
”Nu avem apă, nu avem mâncare, nu avem nici medic la bord. Nu ne-am mai spălat de 21 de zile. Mi-a crescut tensiunea pentru că sun peste tot și nu ne bagă nimeni în seamă. Cei de la firmă ne spun să așteptăm, dar ce să așteptăm și cât, pentru că nu mai putem.
Suntem doi oameni bolnavi care luăm încontinuu pastile, dar la un moment dat o să ne cedeze inima de la atâtea medicamente. De o săptămână, tot ce mănânc vărs afară. Suntem într-o situație de urgență”, ne-a mai spus Ghencea.
Bărbatul susține că și membrii familiei sale au de suferit în urma acestei situații. Mai exact, tatăl acestuia, în vârstă de 87 de ani, s-a îmbolnăvit și a căzut la pat atunci când a auzit prin ce trece fiul său.
În continuare, cei doi muncitori așteaptă să se ia măsuri urgente în ceea ce-i privește, date fiind starea de sănătate a acestora și lipsa condițiilor de trai.De precizat că astfel de cazuri au fost mai multe în ”ograda” GSP, mediatizate de ziarul Focus Press.
Daniel ALBU
Citește și:



























