În urma imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public ce fac referire la un echipaj de poliție, din cadrul Secției 6 Poliție, care s-a deplasat la adresa unui europarlamentar, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Astăzi, 15 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 6 Poliție s-au deplasat la domiciliul persoanei în cauză, în vederea afișării procesului-verbal de constatare a contravenției, aceasta fiind sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform legii.
În acest context, persoana în cauză a refuzat primirea documentului și i-a împiedicat pe polițiști să afișeze, conform procedurilor legale, actul la domiciliul acesteia.
Reiterăm faptul că, persoana în cauză, la data de 24 noiembrie 2024, a realizat un clip video în interiorul cabinei de votare, încălcând astfel normele art. 55 lit. m) raportat la art 56 alin. (1 ) din Legea nr. 370/2004, privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot.
De asemenea, polițiștii din cadrul subunității au trimis, inițial, procesul-verbal de constatare a contravenției prin intermediul poștei, cu aviz de primire, însă nu a fost ridicat de persoana în cauză.
În acest context, astăzi, 15 decembrie, s-au deplasat la domiciliul acesteia, în vederea afișării la domiciliu.
Totodată, în urma vizionării imaginilor apărute în spațiul public, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind demarate investigații sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prin aceea că femeia i-ar fi amenințat pe polițiști.
În cauză, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, Poliția Capitalei recomandă tuturor cetățenilor să respecte cadrul legal și să deruleze toate activițățile în concordanță cu legea.
Polițiștii vor interveni în continuare, procedural, în orice situație de încălcare a legii, legea fiind egală față de toți cetățenii.
L.B.
Citește și:



























