Bugetul pentru 2027 trebuie construit responsabil și nu poate reprezenta o simplă însumare a tuturor solicitărilor de finanțare venite din partea ministerelor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a susținut că România are nevoie de disciplină fiscală, de ordine în cheltuieli și de o selecție mai atentă a investițiilor finanțate de stat.
„Am discutat despre stadiul în care suntem cu pregătirea bugetului, proiecțiile pentru 2027 și ipotezele de la care plecăm, astfel încât să construim un buget realist care să confirme că România e pe drumul cel bun, că suntem serioși, că suntem consecvenți, că deficitul va fi redus în continuare, conform planului, și că facem acest lucru pentru că am internalizat și suntem conștienți că această țară nu se poate dezvolta fără disciplină fiscală. Nu se poate dezvolta cu o harababură în investiții. Tot felul de investiții: unele au valoare, unele n-au valoare, unele au factor de multiplicare, unele nu”, a afirmat ministrul, potrivit DIGI24.
M.G.


























