Miercuri, 18 decembrie, a fost o seară spectaculoasă: a avut loc “Gala Brazilor de Crăciun”, un eveniment caritabil ajuns la a treia ediție. Și, când spunem spectaculoasă, nu ne referim neapărat la număr de oameni (deși au fost mulți, foarte mulți) ori la organizare sau orice alt detaliu vă poate veni în minte. Ne referim la suma impresionantă strânsă ca urmare a licitației în cadrul căreia au putut fi achiziționați 19 brazi creați de mai mulți participant. Suma finală, doar din achiziția brazilor, este de 304.000 euro, la care se adaugă și donațiile aferente participării. De menționat însă următorul aspect: întreaga acțiune nu s-a referit la achiziția unui brad, ci la… generozitate, la ideea de comunitate și sprijin pentru proiectele care contează pentru comunitate.
Evenimentul caritabil, organizat după model occidental, a avut loc la Forest M, în Valu lui Traian, și a reunit oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști. Scopul: strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă; practic, oameni cu dare de mână contribuie, prin sumele oferite, la dezvoltarea armonioasă a copiilor, a tuturor celor care utilizează și vor utiliza terenurile de sport aferente Palatului Copiilor. În plus, 1.500 de pachete cu alimente vor ajunge, în prag de sărbători, la familii nevoiașe din județul Constanța. Organizatorii galei au fost: Ioan Picu de la Asociația Caravana Fericirii și Ruxandra Serescu, director general Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și decanul Baroului Constanța, Cătălin Filișan, în calitate de reprezentant al Asociației Constanța Restart.
Gala, ajunsă la a treia ediție a avut, conform organizatorilor, următorul target: să fie strânși 300 de mii de euro, bani cu care urmează să fie refăcute toate terenurile de sport aferente Palatului Copiilor. Desigur, nu sunt uitate nici familiile nevoiașe din județ, care vor primi, de Crăciun, pachete cu alimente. Surpriză, însă! Deși existau temeri în ceea ce privește suma vizată, în cadrul evenimentului de miercuri au fost adunați, numai din licitația brazilor, 304.000 de euro, la care adaugă donațiile pentru participarea efectivă la gală.











De precizat că brazii scoși la licitație au fost confecționați de participanți. În continuare vă prezentăm “creatorii” brazilor și sumele care au fost oferite pentru acești brazi:
Raluca și Emil Tatu (de altfel, Emil Tatu a fost și co-prezentator al evenimentului): 5.000 euro;
Palatul Copiilor: 10.000 euro;
Constanța Restart: 6.000 euro;
Caravana Fericirii: 16.000 euro;
Atelier Madlenne: 9.000 euro;
San Marco: 5.000 euro;
Pescăria Matei: 7.000 euro;
Lara Design: 14.000 euro;
Alezzi: 33.000 euro;
Crama Rasova: 5.000 euro;
Domeniile Mitroi: 10.000 euro;
Fisura: 20.000 euro;
Teatrul de Stat Constanța: 10.000 euro;
City Park Mall: 7.000 euro;
Forest M: 20.000 euro;
Atât S-a Putut – Atelier de Arhitectură: 65.000 euro;
Toscana: 11.000 euro;
Nikos: 16.000 euro;
Fratelli: 35.000 euro.
Anul trecut, ca urmare a evenimentului caritabil, au fost strânși 165 de mii de euro. 100 de mii de euro au venit ca urmare a licitației a 13 brazi creați de mai mulți participanți, la care s-au adunat și sume donate de cei prezenți, pentru participare. Banii au fost folosiți pentru amenajarea a patru terenuri de sport de la 4 școli din municipiul Constanța.
Anul acesta, 304 mii euro au venit doar ca urmare a licitației și urmează să aflăm de la organizatori și suma finală, după ce sunt socotite și donațiile pentru participarea la masa organizată la restaurantul Forest M.
Focus Press, Alexandra CUCU
Citește și:




























