Tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să domine agenda internațională. Pe fondul acestor escaladări, conflictele sunt adesea justificate sau amplificate prin diferențe religioase, iar întrebarea privind rolul credinței în generarea sau, dimpotrivă, în depășirea acestor rupturi devine esențială.
Diferențele religioase sunt frecvent invocate ca argumente identitare și politice, iar tema dialogului interreligios capătă o relevanță tot mai mare. Conflictele din această regiune nu sunt doar geopolitice, ci și simbolice, reflectând felul în care tradițiile religioase sunt interpretate, asumate sau instrumentalizate.
În acest context, revine în prim-plan necesitatea unei lecturi comparative a marilor texte sacre și a marilor tradiții religioase, capabile să depășească granițele doctrinare și stereotipurile, să identifice punți reale de dialog și să evidențieze ceea ce unește, nu doar ceea ce separă.
Cum este reprezentată imaginea lui Dumnezeu în marile religii monoteiste și ce ne spun aceste diferențe despre cultura și spiritualitatea umană? La aceste întrebări răspunde filologul Anca Elena Costaru, în volumul „Imaginea lui Dumnezeu în textele sacre evreiești, creștine și islamice”, o lucrare care îmbină analiza literară cu reflecția teologică și propune o lectură comparativă a unor texte fundamentale precum Torah, Biblia și Coranul, orientată către o posibilă rezolvare a conflictului din Orientul Mijlociu prin identificarea unui teren textual comun.
În interviul de față, autoarea, profesoară la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, mărturisește, pentru Focus Press, despre miza cercetării sale, despre provocările întâlnite, de la dificultățile accesării surselor până la limitele traducerii textelor sacre, precum și despre rolul dialogului interreligios în lumea contemporană și relevanța unui astfel de demers într-o societate marcată de fragmentare și neîncredere.
Dincolo de dimensiunea interpretativă, demersul său deschide o direcție de reflecție asupra posibilității identificării unui „teren textual comun” între Torah, Biblie și Coran, capabil să susțină o perspectivă irenică asupra relațiilor dintre cele trei tradiții monoteiste. Această abordare nu neagă diferențele doctrinare, ci le contextualizează, sugerând că, dincolo de variațiile istorice și culturale, există un fond comun de valori, credința într-un Dumnezeu unic, ideea de lege morală, raportarea la sacru, care ar putea constitui baza unui dialog autentic.
În același timp, lucrarea invită la o reflecție critică asupra limitelor acestui tip de demers în raport cu realitățile geopolitice complexe. Poate cunoașterea reciprocă să diminueze conflictele? Pot mesajele de iubire, acceptare și înțelegere din textele sacre să funcționeze, în continuare, ca repere pentru reconciliere? Răspunsurile propuse nu sunt definitive, dar deschid un orizont de gândire necesar într-un prezent tensionat, în care înțelegerea celuilalt devine nu doar un exercițiu intelectual, ci o miză profund umană.
Reporter: Pentru început, vă rog să ne prezentați parcursul dumneavoastră profesional și modul în care s-a conturat interesul pentru literatura și studiul textelor sacre.
Prof. Anca Elena Costaru: Vreau să spun că eu m-am pregătit atât în anii studenției, cât și după aceea. Pot spune că aproximativ 20 de ani. Interesul meu a fost mai mult pentru literatură, română, franceză și latină, limitat la filologie, ca apoi dragostea mea pentru a face comparații între anumite lucruri și, în urma unor cărți citite, să îmi dau seama că, de fapt, religiile monoteiste pot fi interpretate comparativ, mai ales gândindu-ne că religiile mai tinere, cea creștină și cea musulmană, au rădăcini în religia iudaică, în Torah. De aici a pornit dorința de a face o punte de pace între cele trei religii, care sunt, de fapt, avraamice, și de a găsi cumva o cale către înțelegere, dacă poate ea fi găsită.
Reporter: Ce v-a determinat să vă orientați către studiul comparativ al textelor religioase și în ce măsură activitatea didactică a influențat această direcție?
Prof. Anca Elena Costaru: Cred că aveam deja niște metode didactice de a aborda cărțile pe care le-am citit și de a realiza sintezele respective, conexiunile între ele. Mereu m-am întrebat de ce ar trebui să se certe oamenii între ei din cauza religiei, când, de fapt, există un singur creator și, în realitate, oamenii au modificat anumite lucruri, ca și când Dumnezeu le-ar fi spus altfel. Deși există un singur adevăr și un singur cuvânt.
Reporter: Cum a luat naștere ideea volumului „Imaginea lui Dumnezeu în textele sacre evreiești, creștine și islamice” și care au fost premisele intelectuale ale acestui demers?
Prof. Anca Elena Costaru: M-am gândit, după ce am observat că, în cele trei religii, Dumnezeu este imaginat de oameni în moduri diferite, în funcție de contextul politic al locului respectiv și de obiceiurile lor culturale. De aceea se numește „imaginea lui Dumnezeu”. Am reflectat asupra faptului că unii L-au reprezentat pe Dumnezeu într-un anumit fel, iar alți oameni, în funcție de mentalitatea și cunoștințele lor, L-au reprezentat diferit. Dar, de fapt, este același.
Reporter: Ce dileme sau întrebări fundamentale au stat la baza cercetării dumneavoastră?
Prof. Anca Elena Costaru: Mereu am avut dileme și de aici am pornit. Întotdeauna, când am scris ceva, am zis: „Doamne, te rog, ajută-mă să nu scriu ceva greșit”, pentru că un cuvânt scris este mult mai greu decât cuvântul oral, spus așa, între noi. În momentul în care ai scris ceva pentru o întreagă lume, nu știi cine citește. Să fie numai adevărul Lui!
Reporter: Cui se adresează, în principal, această carte și care sunt principalele texte sacre analizate în lucrare?
Prof. Anca Elena Costaru: Cartea se adresează, cred, tuturor oamenilor. Am încercat să o fac cât mai accesibilă la citit, dar, desigur, și cercetătorilor, dar și oamenilor de rând, chiar și copiilor. Nu știu, însă, dacă ei citesc aceste lucruri, pentru că mi-am dat seama că nu se dorește să se cunoască religia celuilalt. Este un fel de a spune „nu” și de a nu vrea nici măcar să audă unul despre altul. Fiecare spune: „Noi știm cel mai bine”. Și, în felul acesta, am pus texte din Torah, din Decalog, din primele cărți biblice. În Decalog sunt deja legi. Decalogul este, într-un fel, prima carte de „avocatură” din lume; de acolo s-au inspirat toți oamenii. Citind și Coranul și vorbind despre el, dar și despre religia creștină, deși creștinii sunt de multe feluri, nu doar cele două mari ramuri, ortodocși și catolici, ci și multe altele. Am zis: „Doamne, uită-Te! Cum ai vrea Tu? Nu ai vrea să fie atât de împrăștiați?” Nici măcar creștinii nu sunt uniți, sunt separați.
Reporter: Cum ați integra dimensiunea hermeneutică în interpretarea textelor, ținând cont de contextul lor istoric, cultural și lingvistic?
Prof. Anca Elena Costaru: Am încercat să pun textele din cele trei religii oarecum în paralel sau să fac trimiteri către fiecare dintre cele trei mari religii, ca să se vadă, de fapt, că lucrurile sunt mai mult comune decât diferite.
Reporter: Cum este reprezentată imaginea lui Dumnezeu în marile religii monoteiste și ce ne spun aceste diferențe despre cultura și spiritualitatea umană?
Prof. Anca Elena Costaru: De exemplu, evreii și-L imaginează pe Dumnezeu, dar nu Îl pictează, nu fac sculpturi, Îl numesc Dumnezeu. Are 72 de nume cunoscute. Da, ar fi Elohim, Adonai, Elohim, Dumnezeu Atotputernic, este Shem. Este Baruch. Am zis doar trei. Deci ei așa și L-au imaginat. Iar numele lui Dumnezeu nu era folosit de toată lumea și nu era rostit toată ziua, ci o dată pe an, la o sărbătoare mare a anului. Apoi creștinii și L-au imaginat pe Dumnezeu cumva vizual, diferit față de evrei, care au zis că nu și-L pot imagina, că apare și scris acolo, în Vechiul Testament, că nu Îl putem vedea pe Dumnezeu, nici să-L pictăm. Este și lege în Decalog. Catolicii L-au pictat, au făcut statuete, deci este diferit, dar este același. Toți, după cum au crezut că ar trebui să fie.
Reporter: Există afirmații de natură reflexivă sau poetică, precum aceea că Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii. Cum interpretați o astfel de perspectivă și în ce măsură considerați că ea reflectă o formă autentică de raportare la sacru?
Prof. Anca Elena Costaru: Eu aici nu am un răspuns potrivit. Nu cunosc expresia aceasta, că Dumnezeu este între două bătăi ale inimii. Mă pot gândi că este adevărată, dar poate completați sau dumneavoastră îmi spuneți ce ar putea să fie. Da, Dumnezeu nu poate fi prins, măsurat, nici desenat. Cred că la asta se referă.
Reporter: Cum pot fi interpretate convergențele hermeneutice ale imaginii lui Dumnezeu în Torah, Biblie și Coran, pentru a identifica un nucleu teologic comun capabil să susțină dialogul interreligios și să contribuie la soluționarea conflictelor și la promovarea păcii în Orientul Mijlociu?
Prof. Anca Elena Costaru: Convergențe sunt, pentru că atât în Torah, cât și în Coran și în textele creștine există lucruri comune. De exemplu, să încep cu Coranul: și acolo este menționat Moise, se vorbește despre Fecioara Maria. Apar diferențele deja, pentru că ei spun că ar fi doar profet, nu Fiul lui Dumnezeu. Acum sunt diferențe și în religia iudaică: sunt cei mesianici, care L-au recunoscut pe Iisus atunci și Îl recunosc și acum, și sunt cei mozaici, care au rămas după legea veche. Iar la creștini, iarăși, noi știm că foarte multe lucruri sunt comune, dar, oricum, sunt religii avraamice. Deci toți se revendică de la Avraam ca fiind părintele, primul dintre preoți, ca să zic așa, după care a urmat Moise. Sau sper să nu greșesc cu cronologia acum, pentru că mi se poate întâmpla. Deci sunt personalități din lumea biblică comune și la unii, și la alții, întâmplări chiar biblice, care ar putea să îi pună pe gânduri că noi suntem totuși cumva frați, veri și nu ar trebui să ne batem în numele lui Dumnezeu, pentru că, de fapt, facem lucruri greșite.
Reporter: În ce mod reinterpretarea figurilor fondatoare Moise, Isus și Mahomed poate facilita apropierea dintre tradițiile iudaică, creștină și islamică?
Prof. Anca Elena Costaru: Cred că este un alt punct bun de plecare sau un alt capitol care trebuie dezbătut ca lumea și să aibă ascultătorii urechile deschise, nu să fie așa obtuzi, să zică: „Nu cred, nu vrem să știm”. Deci, dacă ar privi și cu ochii spre celălalt, spre altul, sau cu ochii tăi să încerci să-l înțelegi, ai vedea, tu, ca musulman sau creștin, că, de fapt, iudeul este rădăcina? Sau de acolo ne avem noi frunzele? Să ne imaginăm ca un copac: religia iudaică sunt rădăcinile, de unde pornesc ramurile și frunzele religiilor mai tinere.
Reporter: În contextul actual, marcat de escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu, cum evaluați relevanța unei abordări bazate pe valorile comune identificate în textele sacre?
Prof. Anca Elena Costaru: Ar fi foarte util. Ar fi foarte utilă și, probabil, nu s-ar mai gândi nimeni la război în momentul în care ar vedea că suntem, să zic așa, în ghilimele, frați. Dar, având episodul cu Cain și Abel, care s-au vândut, totdeauna, poate a fost geneticul nostru. Eu nu aș vrea, Doamne ferește, să spun că Dumnezeu a greșit creația, deși am găsit autori sau cercetători sau oameni de rând care spun că ar fi greșit ceva în creația Sa, că omul este păcătos și predispus răului sau să accepte răul. Dar, având ideea de luptă între Cain și Abel și invidie între frați, asta se întâmplă și între religii.
Reporter: În ce măsură discursul teologic și lectura comparativă a textelor sacre pot influența realități geopolitice complexe?
Prof. Anca Elena Costaru: Pot face diferențe foarte mari, în măsura în care politicul nu intervine, pentru că, din păcate, asta s-a întâmplat întotdeauna. Politica a fost mână în mână cu religia și oamenii au denaturat Cuvântul lui Dumnezeu, care ar fi vrut să fim ca în rai, cumva, chiar dacă am ajuns pe pământ din cauza păcatelor noastre. Dar contează foarte, foarte mult, pentru că, la un moment dat, există orgolii politice și atunci se ia Dumnezeu ca martor că un război ar fi corect, dar nu este corect. Niciun război nu are o justificare.
Reporter: Într-un context tensionat, cum este cel actual, considerați că mesajele de iubire, acceptare și înțelegere din textele sacre mai pot funcționa ca repere reale pentru reconciliere?
Prof. Anca Elena Costaru: Cred că da. Totul ține de receptare, să fie pe măsură. Adică respectivii oameni să înțeleagă că greșesc. Ne judecăm aproapele ca pe o ființă și ar trebui să o facem fără să intervenim cu sabia, cu pușca, mai nou și cu bombele și exterminarea, care nu apar în Biblie nicăieri. De exemplu, și în Vechiul Testament, dar și în Noul Testament, autoapărarea era acceptată, dar nicăieri nu scrie că trebuie să iei arma și să mergi să ataci un popor.
Reporter: Care sunt diferențele conceptuale sau doctrinare cele mai relevante identificate în cercetare?
Prof. Anca Elena Costaru: Diferențele sunt destul de majore. Acum, eu, pentru că îmi place foarte mult să compar, încep să fac comparația. De exemplu, în religia iudaică și creștină nu apare ideea să ucizi. Dar la musulmani este legea sharia. Apare în Coran scrisă, nu știu să spun acum în care sură sau de câte ori, în momentul în care un preot sau un conducător spune să ucizi, ei ucid. Ori nici acest lucru nu este în Vechiul Testament, nici în Noul Testament. Acestea sunt diferențe foarte mari.
Reporter: De ce considerați important studiul comparativ al religiilor în societatea contemporană?
Prof. Anca Elena Costaru: Oamenii trebuie să știe comparativ ceea ce este la ei și ce este în altă religie. Pentru că revin iar la ideea că, în momentul în care oamenii spun „da”, dar nici nu vor să citească sau să audă, nu te lasă să vorbești despre religia ta. Cum ar putea să compare și să vadă că, de fapt, sunt multe lucruri asemănătoare? Ar fi bine să fie mai multă pace, pornind așa, domol, chiar de la religie.
Reporter: Cum poate contribui o astfel de cercetare la dialogul intercultural și interreligios?
Prof. Anca Elena Costaru: Un dialog intercultural este vizibil în alimentație, în îmbrăcăminte, în comportament. Se văd oameni care merg dintr-o țară în alta și respectă cultura țării. Sau, dacă nu o respectă, atunci fac prostii sau sunt arestați.
Reporter: În ce direcție credeți că evoluează conceptul de sacralitate într-o societate în care o parte a tinerilor pare să manifeste o raportare tot mai relaxată sau chiar desacralizată față de spațiul religios și ce factori culturali sau educaționali considerați că influențează această tendință?
Prof. Anca Elena Costaru: Da, din păcate, trăim într-o lume desacralizată. Constat, cu durere, tot mai mult, chiar și la foști sau actuali elevi, nu vreau să spun chiar din familie că nu mai există niciun pic de interes pentru a ști despre ce este vorba acolo și, de multe ori, confundă și spun: „Acolo, în Biblie, este numai o poveste” sau „este doar folclor”. Normal că există și elemente de folclor, pentru că, vrând-nevrând, s-au suprapus anumite lucruri, dar este, în același timp, o lipsă de dorință de a ști, de a fi informați despre lege, care este totuși o bază în care se regăsesc multe povești, învățăminte, reguli de comportament, de alimentație, despre cum să gătim, cum să ne purtăm cu semenii noștri.
Reporter: Care au fost cele mai dificile provocări întâlnite în procesul de documentare și interpretare a surselor?
Prof. Anca Elena Costaru: Aș putea să spun că, referitor la Coran sau la cultura musulmană, a fost o perioadă dificilă, în ideea că am întâlnit refuzul de a mi se oferi anumite surse. Până la urmă, am găsit traduceri ale Coranului, dar nu sunt traduceri foarte bune, în ideea că orice traducător este, într-un fel, trădător. Asta s-a întâmplat, poate, și în cazul Bibliei. Nu știm prea bine, dar, de multe ori, la traducere se pierde finețea sensului. Și dacă vreau să traduc ceva din franceză în română, mai ales în folclor, este ceva foarte greu. Sau, din română în franceză, la un moment dat, nu poți traduce chiar toate semnificațiile mot-à-mot.
Reporter: În cadrul acestui demers, vă rog să ne spuneți ce rol a avut colaborarea sau sprijinul oferit de preotul Ciprian Popica și în ce mod a influențat orientarea cercetării?
Prof. Anca Elena Costaru: În general, de fapt, nu am avut un ajutor foarte mare din partea preoților. Mi s-au recomandat anumite cărți, inclusiv de către părintele Ciprian, dar erau puțin îndepărtate de sursă sau de cuvântul prim, care nu mai poate fi găsit. A fost o literatură orală. Era o perioadă în care noi nici nu știam să scriem, dar acolo deja se scria. Adică s-a scris la egipteni și s-a scris și în acea zonă, puțin, dar foarte multe surse, inclusiv din celelalte religii, le-am căutat singură; nu prea am avut ajutor. Până la urmă, au mai fost și recomandări și chiar mi s-au dat niște cărți. Deși se spune că Internetul, Facebook sau WhatsApp nu te ajută cu nimic, au apărut persoane pe care cred că Dumnezeu mi le-a trimis, care mi-au oferit anumite informații. Sau am fost solicitată să țin niște cursuri teologice, seminarii online, unde erau adulți, nu doar doctori, avocați sau oameni care vor să știe mai mult despre religie și, la un moment dat, ei furnizau informațiile pe care nu le aveam și spuneau: „Trebuie citit și aici. Vezi că există și o traducere mai bună a Bibliei”. De exemplu, sunt niște doamne drăguțe, pe la București, mai în vârstă, o doamnă Monica Broșteanu, acum nu-mi aduc aminte numele celeilalte, care au făcut o traducere corectă. Mai este și traducerea Dumitru Cornilescu a Bibliei, pentru că trebuie să fie traducerea cea corectă, deoarece uneori, intenționat, nu s-a tradus ceva, fie din motive politice, fie din neștiință. S-au ars, de exemplu, cărțile Torei, dar Dumnezeu a vrut să iasă la iveală. Imperiul Roman a vrut să cucerească și să domine și toate au mers în această direcție, anihilând limba, cultura și religia, dar nu au putut total, pentru că au apărut manuscrisele de la Qumran, Israel, de la Marea Moartă. Deci Dumnezeu a vrut să apară. Și ele sunt în aramaică, limba pe care a folosit-o, mă rog, un dialect Isus (Yeshua).
Reporter: Cum a fost primită cartea de către public și mediul academic?
Prof. Anca Elena Costaru: A fost primită foarte bine, spre bucuria mea, deși mi-a fost frică. M-am rugat foarte mult timp ca să nu scriu ceva greșit, să nu spun ceva incorect. Carte care s-a epuizat destul de repede. Și chiar mi s-a cerut să o traduc în franceză și în engleză. Nu am tradus-o; am doar câteva capitole în engleză. Dar foarte mulți oameni, chiar din Israel, dar și musulmani și creștini, care știu că ceilalți nu vor să știe unii despre alții, cei care au luat cartea aceasta în mână, au spus: „Este foarte bună cartea aceasta. Trebuie citită, pentru că deschide, într-un fel, orizontul”. Și spune acolo, citind, cumva: „Citește, caută sursa inițială”. Oamenii au diferențiat Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu.
Reporter: Dacă ar fi să sintetizați, într-o idee, esența mesajului cărții, care ar fi acesta?
Prof. Anca Elena Costaru: Mesajul cărții este de a solicita oamenilor să își lase orgoliul și mândria religioasă și ideatică și să accepte că, de fapt, nu numai ei sunt pe lume, ci sunt mulți alții de alte religii, care, de fapt, sunt asemănători, trebuie înțeleși și priviți cu mai multă bunătate. Sau trebuie cunoscut și celălalt om religios, indiferent ce religie are, pentru a putea ajunge la pace.
Reporter: Dacă ar fi să formulați o deviză care să sintetizeze parcursul dumneavoastră profesional și intelectual, care ar fi aceasta?
Prof. Anca Elena Costaru: Acum, primul gând a fost către plăcerea mea de a face studii comparative și de a încerca să găsesc ceea ce este diferit și ceea ce este comun și să le pun cumva de acord, pentru că adevărul este că noi nu putem fi la fel, dar nici nu putem să ne luptăm pentru lucrurile diferite. Adică tu nu ești ca mine sau ca celălalt, și atunci eu trebuie să dau deoparte, să desconsider? Ori că ai o vârstă mai mică, ori că ești mai în vârstă decât mine. Sau, cumva, acesta este parcursul sau ceea ce mă definește. Pentru că, la un moment dat, cel puțin două persoane din mediul academic, din motive de nivel academic, au spus: „Păi, măi, ție îți place cercetarea comparativă?” Da, am descoperit acest lucru. Nu de la începuturi, ci, să zic, cam de 20 de ani, începând cu folclorul și apoi ajungând la religie. Nu m-aș fi gândit, dar tot comparativ am făcut studiul.
Reporter: Care este motto-ul care vă călăuzește?
Prof. Anca Elena Costaru: Deci toată puterea mea de a scrie se datorează lui Dumnezeu și toată știința mea este de la El. Nu este din mintea mea. Doar am fost călăuzită și sunt mereu ocrotită de puterea Lui de a spune lucruri corecte și drepte. Sper că este adevărat.
Reporter: Nihil sine Deo?
Prof. Anca Elena Costaru: Da, da!
Reporter: Cum definiți succesul în cazul unei femei implicate în domeniul educației și al cercetării și în ce măsură parcursul dumneavoastră reflectă această definiție?
Prof. Anca Elena Costaru: Da, este destul de greu. Succesul apare, până la urmă, dar cu multe sacrificii în domeniul familial sau prin renunțarea la unele lucruri pentru a realiza aceste lucruri. Am avut piedici, dar nu m-am lăsat. Nu trebuie să se lase nimeni de dorința lui de a scrie o carte sau de a spune lumii mai multe lucruri despre ceea ce consideră că este important să știe și ceilalți.
Reporter: Cum ați descrie stilul dumneavoastră de predare și impactul asupra elevilor de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”?
Prof. Anca Elena Costaru: Am zâmbit, pentru că stilul meu a fost definit de elevi. Eu am fost numită „Mama Dolores” și cred că stilul acesta ar trebui să îl aibă toți dascălii și părinții față de copiii lor. Adică să fii ca un fel de mamă care transmite tot ce știe, dar, pe lângă cunoștințe, să apară și componenta sufletească. Pentru că, dacă nu există aceasta, atunci și acele cunoștințe se mai risipesc, nu rămân acolo, nu se așează.
Reporter: Ați predat inclusiv studenților din Cluj-Napoca?
Prof. Anca Elena Costaru: La facultate nu am predat, dar am susținut seminarii teologice, inclusiv online. Am susținut și la ortodocși, și la Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască „Moshe Carmilly” din Cluj-Napoca, o instituție de cercetare academică înființată în anul 1991, ca parte a Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai și care funcționează în cadrul Departamentului de Istorie Medievală și Istoriografie, specializată în studiul istoriei, culturii și civilizației evreiești, cu un accent deosebit pe istoria evreilor din Transilvania, România și Europa Centrală și de Est. Am susținut seminarii și în regim privat, inclusiv direct în Israel, de la distanță. În Cluj, în primul rând sunt cele două pe care le-am pomenit și Israelul. Am ținut seminarii teologice online, legate mai ales de Vechiul Testament, de arheologia biblică, de geografia și istoria Vechiului Testament: cum se îmbrăcau, cum se alimentau oamenii din acea vreme, pentru a înțelege mai bine contextul relatărilor reale din Biblie. Este bine să se cunoască mediul social și economic în care trăiau. De exemplu, Iisus umbla desculț sau nu purta prea des sandale, pe un pământ fierbinte; la fel și înaintașii Lui. Mentalitatea oamenilor se înțelege mai bine dacă știi aceste lucruri, deși este greu să-ți imaginezi cum era acum 200 de ani, darămite acum 2000 sau 2500 de ani. La seminarul teologic, cursanții erau adesea mai în vârstă decât mine, mulți avocați ieșiți la pensie, doctori sau chiar profesori. Au vrut să afle mai mult de la cei care, deși poate mai tineri, au studiat aceste domenii. La început a existat ideea perceperii unei taxe, pentru că erau necesare materiale, dar nu am perceput nicio taxă. Au participat studenți din Albania, de exemplu. Clujul a fost inițiatorul, deoarece acolo există o comunitate mixtă, evrei și creștini, oameni echilibrați, care nu intră în conflicte. Toți cei care vor să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, în forma lui originală, nu doar prin traduceri sau interpretări omenești, ar trebui să aibă acces gratuit.
Reporter: Din ce țări proveneau cursanții cărora le-ați predat?
Prof. Anca Elena Costaru: Din Albania, din Germania, în principal din România. Au fost și din Israel, atât cursanți, cât și profesori. În general, profesorii au fost din Cluj, pentru că noi am fost inițiatorii, ca să spun așa. De exemplu, Geografia Biblică a fost predată de o doamnă profesoară din Cluj. Eu am ales să particip doar la cele care mă interesau. Partea mea a fost mai ales despre Moise și despre profeți. A fost un fel de biografie a lui Moise, despre faptele lui și despre ce s-a spus sau nu s-a spus. Uneori s-a spus prea mult, pentru că anumite traduceri nu au fost făcute corect sau nu s-a apelat la textele originale care ar fi putut oferi mai multă claritate. Am abordat și tema profeților. Am și acum materiale despre acest subiect, pornind de la Avraam și continuând cu Ezechiel, Isaia și alții. Unii dintre participanți erau studenți care urmau să devină preoți sau diaconi. Aceste activități au avut loc acum aproximativ 5–7 ani și s-au desfășurat pe parcursul a câte trei ani. Ulterior, am colaborat și cu Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască „Moshe Carmilly”, cu prof. Mircea Sever Roman, director al Seminarului Teologic „Omni-Legământul Biblic”. împreună cu alți colaboratori. De exemplu, dr. Mirela Țârc a susținut lecții despre muzica din Orientul Mijlociu, nu doar cea israeliană, ci din întreaga regiune, inclusiv Mesopotamia. Nu există foarte multe documente, dar acolo a apărut, practic, cuvântul scris biblic.
Reporter: Ce impact credeți că ați avut asupra generațiilor pe care le-ați format și câte generații sunt în spatele muncii dumneavoastră?
Prof. Anca Elena Costaru: Impactul meu asupra elevilor pe care i-am format sper să fie unul pozitiv. Am fost dirigintă la patru generații, pe lângă alți copii de la alte clase. Bucuria mea este că mulți dintre ei au ajuns oameni mari: medici, redactori, scriitori. Nu neapărat funcția pe care o ocupă contează, dar uneori chiar colegi de la școală mi-au zis: „Măi, Alexandra vorbește ca tine”. Sau: „Uite, am predat, am avut oră la clasă, iar copiii ăștia se poartă ca tine. Cum intru în clasă, cum mă așez, cum vorbesc”. Deci, într-un fel, am avut un feedback că am transmis ceva. Și, de multe ori, chiar și când eram profesor de serviciu, unii poate se băteau, dar nimeni nu m-a insultat sau, dacă a fost o bătaie și am intrat între ei, nimeni nu m-a lovit. Și erau elevi, poate, cu probleme. Deci asta mi se pare cel mai important: că le-am putut transmite moralitatea, etica, buna purtare și felul de a fi oameni, de a lăsa un loc de „Bună ziua”.
Reporter: Care au fost principalele influențe în formarea dumneavoastră ca filolog și direcțiile de cercetare pe care le-ați urmat?
Prof. Anca Elena Costaru: Eu cred că tata este prima influență, pentru că, acum, iarăși, să nu fie ca o laudă, eram șefă de promoție. Matematica era la degetul mic și alte specialități, alte materii din liceu. Și, la un moment dat, era ideea de a merge la facultate la București și tatăl meu a zis: „Te duci la facultate la Cluj, la Filologie”. Pentru că eu, prin clasa a opta, doamna profesoară Aurelia Hermenean vedea că scriam niște lucruri cu care mergeam până pe țară, la concursuri, la olimpiade naționale. Mergeam și la biologie și la altele, dar cred că acesta era un dar pe care tata mi l-a pus prima dată sub nas. Zice: „Tu acolo te duci, nu te faci nici aviator, nici doctor, nici ce mai știu eu ce vrei”.
Reporter: Profesorul Isailă?
Prof. Anca Elena Costaru: Da, tatăl meu, fiind și el profesor, mama a lucrat în învățământ. Și apoi, bineînțeles, profesorii din generală. Am menționat-o pe doamna Aurelia Hermenean, dar îmi aduc aminte cu drag și de doamna Stancu, profesoara de istorie sau de profesorii din liceu, apoi de profesorii de la facultate. Acolo, ajungând la Cluj, eram oarecum mai „deplasată”; clujenii erau puțin aroganți, sau mi se părea mie. Și un profesor, Vasile Fanache, a decedat și dumnealui, ca și mulți dintre profesori, mi-a spus: „Da, tu ai scriitura bună”. Așa s-a exprimat: „scriitură bună”, că am fost evaluat o dată. Și, desigur, și un domn, domnul profesor Vistian Goia, sau alții mi-au zis: „Dar ai încredere în tine, că tu știi și tu poți”. Sau, la un moment dat, eram la o Comisie Națională de Evaluare și o doamnă profesoară, Miorița Baciu Got, (un reputat specialist în domeniul educației din România, cunoscută pentru activitatea sa îndelungată în cadrul Ministerului Educației și în mediul academic – n.red.), a văzut cum corectez. La un moment dat, mai era de corectat până seara, iar eu am rămas acolo. Și a zis: „Da, bine că ai rămas, că uite, aici mai sunt două-trei profesoare și un domn cu doctorat, dar au plecat”. „Dar tu de ce nu faci doctoratul? Poți să faci”. Și atunci, deși eu terminasem facultatea, zice: „Ai publicații?” Aveam deja 12 publicații atunci: traduceri din franceză și anumite lucruri din facultate. Și m-a încurajat să dau admitere și să fac câte ceva.
Reporter: Activitatea dumneavoastră include numeroase traduceri și prefețe. Cum definiți rolul traducătorului ca mediator cultural?
Prof. Anca Elena Costaru: Este foarte important, mai ales dacă traducerea este făcută bine. Dacă este o traducere bună și un text bun, este important pentru un cititor care, să zicem, vine din Norvegia și vrea să afle despre România sau invers, sau din Suedia. Deci este foarte important. Iar prefața, la fel. Prefața este un fel de carte de vizită sau o prezentare sintetică a scriitorului respectiv sau a cărții, care poate fi o carte de studii de matematică, de limbă străină. Este definitorie pentru persoana căreia i se face, iar cartea respectivă poate să fie o carte mai slabă, dar dacă conține anumite lucruri de interes, prefața este foarte importantă.
Reporter: Cele 33 de publicații reflectă o activitate diversă. Cum ați caracteriza această diversitate în plan academic?
Prof. Anca Elena Costaru: În plan academic este, cum să zic eu, ceva foarte bun. Eu, dacă mă uit către mine, parcă m-am și împrăștiat puțin, pentru că, dacă v-ați uitat printre publicațiile mele, sunt destul de diverse și nu au chiar legătură una cu alta. La un moment dat, chiar îmi spunea un profesor universitar de la Cluj: „Dar tu de ce nu mergi pe linia asta înainte? Uite, cu folclorul bascilor nu s-a mai scris, continuă”. De ce m-am îndreptat spre altceva? Păi am devenit curioasă sau am citit cărțile care mi-au venit la mână. Parcă ele au venit la mine, nu eu le-am ales pe ele și atunci, puțin, m-am împrăștiat. Nu știu dacă este rău, până la urmă, pentru că cine dorește să continue să cerceteze are de unde porni.
Reporter: Cum definiți rolul traducătorului și al autorului de prefață în circulația ideilor culturale, având în vedere activitatea dumneavoastră editorială?
Prof. Anca Elena Costaru: Este foarte important rolul traducătorului și al celui care face prefețe sau prezentări ale unor cărți, pentru că, să spunem, cititorul modern, care nu mai are chef să citească o carte întreagă de 300 de pagini, citește prefața, dar tot se lămurește cu ceva, pentru că acolo, în prefață, este conținută esența, măcar capitolele sau ideile importante.
Reporter: Care considerați că este contribuția esențială a activității dumneavoastră în spațiul cultural românesc?
Prof. Anca Elena Costaru: Eu sper că este o oarecare contribuție. Nu am făcut aceste lucruri cu gândul de a lăsa ceva. Ele au venit cumva de la sine, ca și când ar fi izvorât.
Reporter: Este moștenirea dumneavoastră pe care o lăsați omenirii?
Prof. Anca Elena Costaru: Trebuie să recunosc, cu modestie sau fără modestie, să spun da.
Reporter: În contextul Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, celebrată anual pe 23 aprilie, cum vedeți rolul lecturii în rândul tinerelor generații și în ce măsură astfel de lucrări pot contribui la o mai bună înțelegere a dimensiunii spirituale și culturale?
Prof. Anca Elena Costaru: Este foarte importantă lectura. Un copil care citește ajunge un om important și se descurcă în viață cu absolut tot felul de lucruri, indiferent pe ce specialitate merge. Are cultură generală, dacă citește sau dacă îi place să facă și bibliografie în plus, facultativă. Pentru că, fără lectură, este ca și când s-ar construi o casă fără temelie, pe nisip, pe unde mai vine și apa. Adică lucrurile sunt așa, în aer, cumva, fără stabilitate.
Reporter: Care este, în opinia dumneavoastră, viitorul lecturii și al cărții ca instrument de cunoaștere într-o epocă digitalizată?
Prof. Anca Elena Costaru: Viitorul lecturii, mai ales în epoca digitalizată, ajută foarte mult. Există acces la cărți care înainte nu se puteau citi, pentru că sunt, de exemplu, cărți care stau în biblioteci și sunt foarte rare. Nu se dau cititorului decât cu anumite semnături, aprobări de la primărie sau de la fondurile de carte. Dar acum, în diferite centre culturale, știu că s-a făcut acest lucru s-a digitalizat, poate nu s-a terminat, dar multe cărți care nu ajungeau la cititori acum pot fi citite, totuși, din bibliotecile online.
Reporter: Am ajuns la finalul interviului. Ce sfat le-ați oferi tinerilor interesați de studiul literaturii, filozofiei sau al textelor religioase?
Prof. Anca Elena Costaru: Le-aș oferi un sfat. Sună cam așa: să nu se lase influențați de rapiditatea tehnicii moderne și să nu fie superficiali, pentru că, în momentul în care se citește o carte ori o poezie, deja se „ingerează”, o ai în tine, mai ales dacă este și memorată o poezie. Dar atunci când se preferă un rezumat, un referat sau cititul rapid, nu rămâne. Prin urmare, sfatul meu este să citească, chiar dacă viața oferă multe lucruri mai distractive sau mai ușoare. Lectura este cel mai bun prieten. În momentul în care ești trist sau ești fericit, cartea este cel mai bun prieten.
Alexandra VASILE
