Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 6 Poliție, la data de 13 ianuarie 2025, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că dintr-un spital din Capitală ar fi fost sustrase deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice (picioare amputate – n.r.).
Polițiștii în cadrul subunității s-au deplasat la adresa menționată, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
În urma investigațiilor desfășurate a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 10 ianuarie 2025, în jurul orei 19.00, o persoană ar fi escaladat gardul unității spitalicești și a pătruns într-o anexă a spitalului, unde sunt depozitate deșeuri medicale, de unde ar fi sustras, dintr-o ladă frigorifică, deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice, ulterior, părăsind unitatea spitalicească.
De asemenea, în jurul orei 22.00 un cadru medical ar fi identificat, pe o stradă din apropierea spitalului, o parte anatomică, sustrasă anterior.
În cauză, a fost informată și Direcția de Sănătate Publică, în vederea efectuării de verificări conform competențelor.
Totodată, se efectuează verificări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei.
L.B.



























