Despre implementarea proiectului ,,Riviera Tomis“ sau Șoseaua de coastă, așa cum este cunoscut la nivelul publicului, se vorbește încă din mandatul fostului primar al municipiului Constanța Radu Mazăre. Ideea a fost preluată și de actuala administrație, care face demersurile necesare pentru realizarea acesteia. Proiectul face parte din viziunea de dezvoltare a polului național de creștere Zona Metropolitană Constanța și din portofoliul de proiecte al Municipiului Constanța, în cadrul strategiei integrate de dezvoltare urbană.
Primăria Constanța a inclus în buget suma necesară pentru actualizarea documentației tehnico-economice a proiectului de investiții. Cu toate astea, conform declarațiilor primarului Vergi Chițac, implementarea acestui proiect întâmpină dificultăți din cauza situației taluzului.
„Este costisitor, dar aceasta este o constantă. Trebuie, într-un timp relativ scurt, să se realizeze acest lucru. Totuși, există o mare problemă. Problema pe care o văd eu, ca inginer, ca persoană cu studii tehnice, este legată de consolidarea necesară a taluzului. Față de acum 20 de ani, când a fost gândit pentru prima dată acest proiect, se pare că taluzul nu mai are stabilitatea necesară. De ce? Din cauza pierderilor de apă care au avut loc în conductele subterane. Apă, canalizare, termie. Eu vă spun că noi, împreună, apă, canalizare, termie, pierdeam, înainte să începem lucrările, mii de tone pe oră. Vă spun foarte serios. Toată apa aceasta a fost responsabilă de mișcările subterane din Constanța. Trebuia să facă loc subteranele, să se deplaseze și, din cauza aceasta, în unele zone, stabilitatea taluzului a fost compromisă. Și atunci, nu poți construi Șoseaua de coastă, care trebuie să fie foarte stabilă, decât pe un taluz foarte bine consolidat. Cu alte cuvinte, aici trebuie realizate două proiecte: consolidarea taluzului, prima dată, și abia apoi Șoseaua de coastă“, a declarat primarul Vergil Chițac, pentru Focus Press.
Și aceasta nu este singura problemă întâmpinată de administrația locală. ,,Mai apare o problemă suplimentară. Șoseaua de coastă, așa cum se întâmplă acum, trece, vrei, nu vrei, pe proprietăți private. Taluzul acesta este împărțit: o parte este a Primăriei, alta este a Apelelor Române, și tot așa. Dacă trece pe o zonă privată, atunci se pune problema exproprierii zonei private. Ministerul Mediului a dat ordine și, de vreo doi ani, cei de la Apele Române se judecă în instanță cu proprietarii privați. Pentru că legea spune că taluzul și zece metri de gardă de la coamă sunt ai Statului Român. Nu mă întrebați cum a ajuns taluzul în proprietatea unor privați. Și dacă se judecă, se judecă pe titlul de proprietate, să stabilească cine este proprietarul, și până nu se termină procesul, Primăria nu are cu cine să colaboreze. Nu poți să faci nimic. Pentru că dacă e al Statului Român, atunci consolidarea taluzului trebuie să fie tot în sarcina Statului, nu a Primăriei. Deci, din punctul meu de vedere, este foarte complicat“, a conchis Vergil Chițac.
Proiectul vizează o serie de intervenții, precum amenajarea unui drum de legătură între Portul Tomis și stațiunea Mamaia (de-a lungul falezei de nord a municipiului), compus din parte carosabilă, pistă pentru deplasarea cu bicicleta, trotuar, zone de oprire și staționare a autovehiculelor, spațiu verde, iluminat public și elemente diverse de mobilier urban.
De asemenea, se dorește amenajarea unor căi de acces între partea superioară a falezei și plajă, consolidarea versantului falezei, creșterea atractivității economice și turistice a zonei, îmbunătăţirea infrastructurii publice edilitare a municipiului și a mobilității urbane în zonă.
Totodată, proiectul ar crește accesibilizarea și gradul de utilizare a zonei de plajă, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă, urmând a fi implementate noi perspective urbanistice asupra zonei, având la bază conceptul de „întoarcere a orașului cu fața spre mare“.
Andreea CONDURACHE




























sa se mai construiasca, faleza este plina de vile. De fapt, faleza este a primariei sau a ABADL?