La data de 24 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Vâlcea și Sibiu într-o cauză penală vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită în vederea săvârşirii infracţiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, fals informatic și înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, toate în formă continuată.
Din actele de urmărire penală efectuate, cu sprijinul Eurojust, în cadrul unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din Germania, a reieșit că, în anul 2022 trei inculpați au constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alți membri, scopul fiind obținerea de beneficii materiale importante din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.
Gruparea de criminalitate organizată, destructurată parțial în luna decembrie 2024, folosind metode specifice de phishing, a preluat controlul asupra a 120 de conturi aparținând unor utilizatori ai unei platforme internaționale de comerț online, care aveau un istoric mare de tranzacții comerciale efectuate fără incidente. Ulterior inculpații, beneficiind de credibilitatea persoanelor vătămate pe respectiva platformă le-a utilizat conturile postând anunțuri fictive de vânzare bunuri, pe care în realitate nu le dețineau. În acest mod, au indus în eroare mai multe persoane (cetățeni străini), pe care le-au determinat să vireze, în conturi bancare deschise de către interpuși ai grupării, sume de bani aferente unor produse comandate dar care în fapt nu existau.
Urmare a mijloacelor de probă obținute, autoritățile române și germane au luat măsuri preventive cu privire la un număr de 7 inculpați, dintre care 4 sunt cercetați în România și 3 în Germania (măsurile preventive fiind menținute și în prezent).
În continuarea cercetărilor, ca urmare a activității de cooperare în cadrul echipei comune de anchetă cu autoritățile germane au fost identificați alți 3 membri ai grupului infracțional organizat, față de care au fost puse în aplicare 3 mandate europene de arestare emise de către autoritățile germane.
Pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri au fost găsite și ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice.
Acțiunea s-a realizat cu sprijinul Eurojust și a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
L.B.




























