Municipalitatea nu renunță la ideea implementării proiectului „Riviera Tomis“ (Șoseaua de coastă), dar nici nu înaintează demersurile. Ideea provine din mandatul fostului primar al Constanței Radu Mazăre. Iar proiectul face parte din viziunea de dezvoltare a polului național de creștere Zona Metropolitană Constanța și din portofoliul de proiecte al Municipiului Constanța, în cadrul Strategiei integrate de dezvoltare urbană.
Anul trecut nu a fost făcut niciun demers pentru acest proiect, însă anul acesta Primăria Constanța l-a inclus în buget, pentru a aloca banii necesari pentru actualizarea documentației tehnico-economice pentru acest obiectiv de investiții. Cu toate acestea, deși suntem la jumătatea anului, reprezentanții Municipalității ne-au precizat că nu au fost elaborate documentații până acum.
Proiectul vizează o serie de intervenții, precum amenajarea unui drum de legătură între Portul Tomis și stațiunea Mamaia (de-a lungul falezei de nord a municipiului), compus din parte carosabilă, pistă pentru deplasarea cu bicicleta, trotuar, zone de oprire și staționare a autovehiculelor, spațiu verde, iluminat public și elemente diverse de mobilier urban.
De asemenea, se dorește amenajarea unor căi de acces între partea superioară a falezei și plajă, consolidarea versantului falezei, creșterea atractivității economice și turistice a zonei, îmbunătățirea infrastructurii publice edilitare a municipiului și a mobilității urbane în zonă.
Totodată, ar crește accesibilizarea și gradul de utilizare a zonei de plajă, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă și vor fi implementate noi perspective urbanistice asupra zonei, având la bază conceptul de „întoarcere a orașului cu fața spre mare“.
Edilul-șef a declarat în luna aprilie, pentru Focus Press, că proiectul este unul costisitor.
„Este costisitor, dar aceasta este o constantă. Trebuie, într-un timp relativ scurt, să se realizeze acest lucru. Totuși, există o mare problemă. Problema pe care o văd eu, ca inginer, ca persoană cu studii tehnice, este legată de consolidarea necesară a taluzului. Față de acum 20 de ani, când a fost gândit pentru prima dată acest proiect, se pare că taluzul nu mai are stabilitatea necesară. De ce? Din cauza pierderilor de apă care au avut loc din conductele subterane. Apă, canalizare, termie. Eu vă spun că noi, împreună, apă, canalizare, termie, pierdeam, înainte să începem lucrările, mii de tone pe oră. Vă spun foarte serios. Toată apa aceasta a fost responsabilă de mișcările subterane din Constanța. Trebuia să facă loc subteranele, să se deplaseze și, din cauza aceasta, în unele zone stabilitatea taluzului a fost compromisă. Și atunci nu poți construi Șoseaua de coastă, care trebuie să fie foarte stabilă, decât pe un taluz foarte bine consolidat. Cu alte cuvinte, aici trebuie realizate două proiecte: consolidarea taluzului, prima dată, și abia apoi Șoseaua de coastă“, spunea primarul Vergil Chițac.
Mihaela GIUGLEA




























sa mai construiasca soseaua de coasta, printre saivanele deja autorizate?
Mai curand o sa vedem insule pe mare decat o sistematizare a Constantei.