Fratele primarului din Mereni ar fi fost sancționat după ce s-a luat de forțele de ordine solicitate la un scandal care a avut loc, recent, în localitate.
În continuarea articolului ”Bătaie ca-n Vestul Sălbatic, din cauza unei porți de fotbal ce ocupa strada”, publicat joi în Focus Press, putem spune că pe lângă particicpanții la scandalul care a avut loc în plină stradă, a mai fost o persoană sancționată, deși nu a participat efectiv la conflict.
Vorbim despre Marian Guriță, unul dintre frații primarului comunei, Dumitru Guriță. Din câte se pare, acesta a fost mai mult o victimă colaterală a conflictului.
Dar să o luăm cu începutul.
Așa cum am mai arătat în articolul precedent, incidentul a avut loc în data de 21 iulie 2025, în jurul orei 20.00, când un bărbat se deplasa cu mașina pe strada Nordului din Mereni, fiind urmat de un alt autovehicul, moment în care a observat că accesul este blocat de o poartă de fotbal improvizată, iar mai mulți copii se jucau. Atunci a claxonat, dintr-o curte ieșind Costel S., pe care îl cunoștea, fiind vecini.
A urmat un schimb de replici, ulterior apărând și doi frați ai lui Costel, respectiv Florin și Ion, dar și un prieten de-al lor, Daniel C., apoi conflictul verbal a degenerat devenind unul violent. Bătaie în toată regula, în plină stradă.
La fața locului au fost solicitate forțele de ordine, iar în scurt timp au ajuns polițiștii și jandarmii, care au aplanat conflictul și care au întocmit forme premergătoare începerii urmăririi penale față de mai multe persoane implicate în scandal, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru lovire și alte violențe, care urmare a înregistrării plângerilor penale.
După ce scandalul a fost aplanat, în timp ce polițiștii și jandarmii încă se aflau în zonă și lumea se împrăștiase care încotro, a aparut un individ, turmentat la prima vedere, după cum ne-au precizat martorii, care s-a luat de jandarmi. Acesta era chiar fratele primarului Dumitru Guriță.
”A venit clătinându-se și s-a luat de jandarmi că <<de ce au mai venit și ei>>, că s-a simțit deranjat când bea și el o bere. Prima dată nu l-au băgat în seamă, dar pentru că insista, jandarmii l-au încătușat și l-au dus la mașina lor, apoi la secție, unde l-au sancționat”, ne-au declarat martorii.
Așa se face că din spectator, bărbatul respectiv a devenit victimă colaterală și contravenient.
Daniel ALBU



























