Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Năvodari este un model de dezvoltare educațională susținută. Cu peste 1300 de elevi, un corp profesoral solid și o conducere vizionară, unitatea de învățământ se remarcă prin performanțe constante la Evaluarea Națională, proiecte internaționale Erasmus+ derulate constant, parteneriate cu mediul privat și o deschidere reală către comunitate.
Într-un context educațional tot mai provocator, unde școlile se luptă pentru resurse, prestigiu și implicarea elevilor, „Grigore Moisil” se distinge printr-un model de management modern, prin adaptare la noile tehnologii și printr-o viziune care pune elevul în centrul procesului educațional.
Sub conducerea prof. Elena Ligia Mangri, instituția de învățământ gimnazial nu doar că a crescut ca număr de elevi și profesori, ci și-a consolidat poziția ca școală de elită în orașul Năvodari, atrăgând tot mai multe familii care își doresc o educație de calitate pentru copiii lor.
Rezultatele obținute la examene, dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, mobilitățile internaționale și preocuparea pentru dotările moderne sunt doar câteva dintre elementele care definesc succesul acestei școli.
De asemenea, prin proiectul „Învățământ eficient, modern și incluziv”, finanțat prin PNRAS, Școala Gimnazială „Grigore Moisil” a obținut 129.000 lei, fonduri care au permis demararea lucrărilor de refacere a sălii de sport. Pentru finalizarea acestora, Rompetrol a decis să se implice în susținerea lucrărilor de renovare a sălii de sport a Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” din Năvodari, o continuare firească a angajamentului său față de educație și dezvoltare comunitară. Prin acest sprijin, Rompetrol contribuie la crearea unui spațiu modern și funcțional dedicat activităților sportive, esențiale pentru sănătatea și buna dezvoltare a elevilor.
Această colaborare reflectă valorile companiei, bazate pe responsabilitate, solidaritate și dorința de a investi în viitor, demonstrând că succesul economic poate merge mână în mână cu sprijinul real și concret acordat comunităților locale. Unul dintre pilonii principali ai responsabilității sociale corporative a companiei este investiția în educație, considerată esențială pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea generațiilor viitoare.
Într-un interviu acordat Focus Press, Elena Mangri vorbește sincer despre parcursul școlii, provocările din spatele cifrelor, planurile pentru viitorul apropiat, colaborarea cu Rompetrol, nevoile actuale și obiectivele pentru anul școlar 2025–2026.
Reporter: Cum a evoluat Școala Gimnazială „Grigore Moisil” în ultimii ani, sub coordonarea dumneavoastră?
Prof. Elena Ligia Mangri: Școala a evoluat constant, însă nu este meritul meu exclusiv. Este vorba de un cumul de factori. Din 2017, Primăria orașului Năvodari și Consiliul Local au decis ca toate unitățile de învățământ din oraș să fie administrate local, ceea ce a fost și o provocare, dar și un avantaj. Ne-am gestionat singuri bugetele, ca într-o familie: ni s-a oferit încredere, iar noi am învățat să ne organizăm eficient. În 2009, când am preluat conducerea, aveam aproximativ 800 de elevi. Acum suntem peste 1.300. Am reușit să formăm un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătit și unit, iar acest lucru se reflectă în rezultatele noastre. Copiii și părinții își doresc cu adevărat să vină la noi la școală, ceea ce ne bucură enorm. Toți acești factori contribuie la succesul nostru. Îmi place să cred că am devenit o școală de elită, nu doar în orașul Năvodari, ci și la nivel județean. Suntem o unitate de învățământ apreciată și dorită de mulți elevi și părinți din zonă.
Reporter: Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat și cum le-ați gestionat până acum?
Prof. Elena Ligia Mangri: Cea mai mare provocare a fost administrarea financiară a școlii. A fost, într-adevăr, o provocare. Împreună cu echipa mea – în special cu doamna contabilă – am început să studiem legislația, să învățăm noțiuni de contabilitate și să gestionăm bugetul eficient, iar eu cred că ne-am descurcat foarte bine. O altă provocare majoră a fost perioada pandemiei. Atunci a trebuit, efectiv, să ne resetăm. Toți — elevi, cadre didactice, părinți — a trebuit să ne adaptăm din mers. La finalul pandemiei, pot spune că a fost și un lucru bun, pentru că întreaga comunitate școlară a învățat să utilizeze tehnologia modernă, am acumulat cunoștințe noi și ne-am dezvoltat din punct de vedere digital. Consider că am trecut cu bine peste această perioadă dificilă, chiar dacă a fost o provocare majoră pentru noi toți. A fost o lecție dură, dar valoroasă.
Reporter: Ce așteptări și obiective aveți pentru anul școlar 2025–2026, atât din punct de vedere educațional, cât și al dezvoltării comunității școlare?
Prof. Elena Ligia Mangri: În fiecare an, îmi doresc să mențin și să dezvolt echipa de cadre didactice. Din păcate, o parte dintre colegii noștri ies la pensie, așa că este esențial să integrăm profesori tineri. Din fericire, reușim de fiecare dată să atragem colegi valoroși, iar dorința mea este ca aceștia să înțeleagă cât de importantă este munca în echipă. Fără o echipă unită, nu poți obține rezultatele dorite și nu putem atinge performanța. Am așteptări mari și de la elevi, dar și de la părinți. Îmi doresc elevi implicați, care să înțeleagă că educația este esențială pentru viitorul lor și să vină la școală cu plăcere. Vreau să obținem rezultate foarte bune la concursuri și olimpiade școlare, iar, bineînțeles, îmi doresc ca rezultatele la Evaluarea Națională să fie și mai bune decât cele din acest an.
Reporter: Cum evaluați performanțele elevilor Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” la Evaluarea Națională din acest an?
Prof. Elena Ligia Mangri: Sunt cele mai bune din ultimii ani. La nivel național, rezultatele au fost foarte bune, iar noi ne-am încadrat în media națională, ceea ce este un motiv de bucurie. Important este că elevii noștri au fost admiși la licee de prestigiu: „Ovidius”, „Traian”, „Decebal”, „Călinescu”, acolo unde și-au dorit să ajungă. Rezultatele obținute se datorează și faptului că, de aproximativ un an și jumătate, suntem parte din proiectul PNRAS. În cadrul acestuia, toți elevii au beneficiat de activități remediale, de sprijin educațional, de o masă caldă, dar și de numeroase activități extracurriculare: cercuri, ateliere și alte inițiative care i-au menținut implicați. Această implicare extinsă în viața școlii, care a dus uneori la prezență de până la 10 ore pe zi în școală, a avut un impact semnificativ. Activitățile suplimentare au completat procesul educațional și i-au ajutat pe copii să evolueze. Asta a făcut diferența. Putem spune că, după un an intens de muncă, am cules roadele. Rezultatele de la Evaluarea Națională au fost foarte bune și ne-au bucurat mult – atât pe noi, cadrele didactice, cât și pe elevi și părinți.
Reporter: Cum reușiți să mențineți această implicare și motivație în rândul cadrelor didactice?
Prof. Elena Ligia Mangri: Prin implicare reală. Acesta este un aspect esențial pentru noi. Conducerea Școlii „Grigore Moisil” își dorește și susține constant implicarea și motivația cadrelor didactice. Așa cum am spus, am format o echipă unită, în care deciziile se iau transparent, prin consultarea Consiliului de Administrație și a Consiliului Profesoral. Ne implicăm activ în susținerea inițiativelor profesorilor, le promovăm proiectele, îi încurajăm și le recunoaștem meritele. Orice succes este vizibil – fie pe pagina noastră de Facebook, Instagram sau, mai nou, chiar și pe TikTok, unde elevii și-au creat un cont al școlii. Consiliul Elevilor a fost, anul acesta, extrem de activ și a reușit să implice un număr mare de colegi în activitățile extracurriculare. Pentru mine, motivarea cadrelor didactice este o prioritate. Atunci când profesorii sunt implicați și cu mintea prezentă în activitatea școlii, apar și rezultatele pe care ni le dorim. Și cred că acest lucru se vede deja în evoluția noastră.
Reporter: Ce ne puteți spune despre proiectele Erasmus?
Prof. Elena Ligia Mangri: Din 2023, școala noastră a obținut acreditarea Erasmus, ceea ce înseamnă că, timp de patru ani, suntem eligibili să participăm anual la proiecte în cadrul acestui program. În fiecare an semnăm un contract de finanțare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, iar suma primită depășește 31.000 de euro. Suntem acum în al doilea an de mobilități, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Este o experiență extrem de benefică pentru toți cei implicați – un real schimb de experiență și de bune practici. Cunoaștem alte culturi, alte sisteme educaționale și ne îmbogățim perspectiva asupra învățământului. În fiecare an, un număr de cadre didactice participă la cursuri în țările partenere, ceea ce le oferă ocazia să se perfecționeze și să aducă idei noi în școală.
Reporter: Discutăm despre un schimb de bune practici?
Prof. Elena Ligia Mangri: Exact. Pe lângă cursuri, profesorii noștri participă și la activități de job shadowing – adică asistă la ore în școlile partenere, observând modul în care se desfășoară lecțiile acolo. La rândul lor, profesorii din celelalte țări vin la noi și asistă la cursurile din clasele noastre. Este un proces de învățare reciprocă foarte valoros.
Reporter: Ați reușit să implementați la Năvodari ceva concret, poate un model care v-a impresionat?
Prof. Elena Ligia Mangri: Da, am implementat mai multe idei, dar un exemplu care ne-a inspirat foarte mult vine din Finlanda. Acolo, în multe clase, sunt doi profesori: unul predă, iar celălalt oferă sprijin individual elevilor – verifică dacă au înțeles, dacă au notat corect etc. Noi am adaptat această idee la realitățile noastre. Astfel, când un profesor nu are ore de suplinit, îl putem desemna ca profesor de sprijin într-o altă clasă, unde îl ajută pe titularul orei. Acest model s-a dovedit a fi foarte eficient și îl aplicăm ori de câte ori este posibil. Este un exemplu concret de bună practică preluată prin Erasmus și adaptată cu succes la școala noastră.
Reporter: Care sunt beneficiile concrete pentru elevii și profesorii implicați în aceste mobilități?
Prof. Elena Ligia Mangri: Pentru elevi, în primul rând, contactul cu alte culturi și copii de vârsta lor. Își dezvoltă toleranța, empatia, curiozitatea și înțeleg valorile educaționale europene. Pentru profesori, e o sursă de inspirație și de perfecționare continuă. Proiectele Erasmus cresc vizibil imaginea școlii, dar și încrederea comunității în calitatea actului educațional. În primul rând, pentru elevi, este o experiență extraordinară să interacționeze cu alți copii de aceeași vârstă, din alte culturi. Revin foarte încântați, pentru că au ocazia să observe alte comportamente, alte forme de educație și alte valori transmise în sistemele respective. În al doilea rând, reușim să construim parteneriate de durată. De exemplu, chiar dacă anul trecut am încheiat un proiect Erasmus cu o școală din Finlanda, continuăm colaborarea cu acea unitate prin rețelele de socializare. Avem un grup de WhatsApp unde schimbăm idei, metode didactice, resurse. Asta înseamnă că relațiile dezvoltate prin Erasmus continuă și după terminarea proiectului propriu-zis. Din punct de vedere managerial, aceste mobilități contribuie enorm la imaginea școlii. De fiecare dată când primim vizitatori internaționali, avem ocazia să arătăm că facem mai mult decât procesul educațional — avem activități diverse și ne implicăm în proiecte europene valoroase.
Reporter: Cu alte cuvinte, Școala „Grigore Moisil” oferă elevilor șansa de a călători în străinătate și de a descoperi alte culturi?
Prof. Elena Ligia Mangri: Da, și să știți că pentru mulți elevi este o experiență complet nouă. Sunt copii care nu au ieșit niciodată din țară, iar această oportunitate este, pentru ei, nu doar o călătorie, ci un salt în dezvoltarea lor personală.
Reporter: Cum sunt selectați elevii care participă la mobilități și cum îi pregătiți pentru aceste experiențe internaționale?
Prof. Elena Ligia Mangri: Elevii care doresc să participe își depun candidatura și susțin un test de limba engleză – atât oral, cât și scris. În funcție de punctajul obținut, sunt selectați pentru mobilitate. De obicei, la fiecare plecare alegem între 5 și 10 copii, în funcție de posibilitățile proiectului. Încercăm să oferim șansa unui număr cât mai mare de elevi, prin rotație. Ulterior, elevii sunt preluați de doamna Ivănescu, coordonatorul proiectului Erasmus, care îi pregătește pentru mobilitate. Pregătirea include atât aprofundarea limbii engleze, cât și familiarizarea cu cultura și specificul țării gazdă. De exemplu, dacă plecăm în Italia, elevii sunt încurajați să se documenteze despre orașul în care vor merge, despre istoria și cultura lui, pentru a fi bine pregătiți la fața locului.
Reporter: Cum reușiți să atrageți sponsori sau parteneri pentru școală?
Prof. Elena Ligia Mangri: Orice ajutor, fie el mic sau mare, este extrem de important pentru toate unitățile de învățământ din România. Mai ales pentru noi, aici, la școala noastră. Există o dinamică permanentă în ceea ce privește tehnologia și nevoile elevilor. Deși în prezent avem un sprijin consistent din partea statului și toate clasele sunt dotate cu videoproiectoare, imprimante, laptopuri, table și televizoare, tehnologia evoluează constant. Acum, de exemplu, au apărut tablele inteligente. Asta înseamnă că în fiecare an apar noi necesități sau trebuie să înlocuim echipamentele care se strică. Eu încerc mereu să promovez imaginea școlii și să le vorbesc oamenilor despre ceea ce facem. Prin această deschidere și interacțiune, apar mereu oportunități. De multe ori, doar spunând cuiva că sunt director de școală și că avem o anumită nevoie, reușim să atragem sprijin. E aproape imposibil să nu se ivească cineva care să dorească să ajute. Așadar, identificăm nevoile și încercăm să găsim soluții, inclusiv prin implicarea comunității.
Reporter: Care sunt cele mai importante nevoi ale școlii în ceea ce privește dotările și resursele?
Prof. Elena Ligia Mangri: Cea mai mare nevoie în acest moment este spațiul. Ne-am înmulțit, avem tot mai mulți elevi, și, deși sălile pentru orele de curs sunt suficiente, nu avem spații adecvate pentru activitățile extracurriculare: cercuri, opționale, activități creative etc. De câteva luni purtăm discuții cu domnul primar pentru a identifica o soluție. Am găsit un spațiu — în fosta clădire de la Termica, — pe care sperăm să-l putem prelua. Intenționăm să-l amenajăm astfel încât să găzduiască activitățile extracurriculare ale copiilor. Aceasta este, în momentul de față, nevoia cea mai mare a școlii noastre.
Reporter: Ce activități s-ar putea desfășura acolo? Ce activități extracurriculare aveți în prezent?
Prof. Elena Ligia Mangri: Avem un cerc de teatru, cerc de modelaj, chitară, corul școlii – sunt multe activități care necesită spații dedicate. Din păcate, ne confruntăm cu o lipsă acută de spațiu. De exemplu, activitățile remediale se desfășoară adesea în bibliotecă, în condiții improprii, iar cadrele didactice trebuie să se descurce cum pot. Uneori se suprapun mai multe activități în același spațiu. Prin urmare, amenajarea unui spațiu separat pentru aceste activități ar însemna foarte mult pentru comunitatea noastră școlară.
Reporter: Ce ne puteți spune despre colaborarea dintre Școala „Grigore Moisil” și compania Rompetrol? Ce impact are aceasta asupra elevilor și asupra infrastructurii școlii?
Prof. Elena Ligia Mangri: Colaborarea noastră cu Rompetrol durează de mult timp. Încă din 2014, am fost implicați într-un parteneriat alături de Primăria orașului, prin Direcția de Asistență Socială, și compania Rompetrol, în cadrul proiectului „Împreună pentru fiecare”. Atunci, școala noastră a beneficiat de amenajarea unui teren sportiv în curtea din spate – un teren de handbal cu gazon sintetic, un teren de baschet și un spațiu verde foarte frumos. A fost primul proiect în care am colaborat cu Rompetrol. În 2017, de această dată, școala a aplicat direct la același program și, cu sprijinul Rompetrol, am reușit să instalăm panouri fotovoltaice. A fost un pas important către sustenabilitate. În 2018, am aplicat din nou la același proiect „Împreună pentru fiecare”, iar proiectul a vizat forarea unui puț de apă, pe care îl folosim pentru irigarea grădinii și a spațiilor verzi din curtea școlii. Este o resursă esențială pentru întreținerea spațiului nostru exterior. Iar anul acesta, prin intermediul doamnei Elena Matei, am reluat legătura cu grupul Rompetrol, care ne-a oferit sprijin financiar pentru a finaliza renovarea sălii de sport. Aveam deja o parte din fonduri, dar nu suficiente pentru finalizarea lucrărilor, iar contribuția Rompetrol a fost esențială.
Reporter: Ce lucrări intenționați să faceți la sala de sport? Care sunt principalele nevoi?
Prof. Elena Ligia Mangri: Sala de sport avea nevoie urgentă de modernizare. Suprafața de joc era deteriorată și devenise improprie pentru activități sportive. Cu ajutorul fondurilor primite, reușim să montăm parchet sportiv profesional, care asigură un confort și o siguranță mult mai mare în timpul orelor de educație fizică. De asemenea, realizăm lucrări de antifonare, pentru că anterior sunetul era distorsionat și activitățile nu se desfășurau în condiții optime. Acum, sala va fi complet funcțională și modernizată, iar elevii vor beneficia de un spațiu adecvat pentru activitățile sportive.
Reporter: Ce mesaj aveți pentru potențialii susținători care ar dori să contribuie la dezvoltarea școlii?
Prof. Elena Ligia Mangri: Le transmit să se uite și spre educație. Comunitățile sănătoase pornesc de la școală. Orice sprijin, indiferent cât de mic, poate face o diferență. Educația este fundația unei societăți echilibrate. Iar noi suntem o comunitate educațională deschisă, dinamică și dedicată. Deci, orice ajutor este binevenit. Este nevoie de susținere și implicare în viața școlii. Să nu uităm că educația este baza unei societăți sănătoase. Comunitățile puternice se construiesc de jos, de la școală, și apoi se extind la nivelul orașului. Le transmit tuturor celor care pot să ajute să privească și spre școli, spre educație, pentru că de aici începe totul. Educația este fundamentul pe care se construiește o societate solidă.
Reporter: În toamnă va începe un nou an școlar. Ce mesaj doriți să transmiteți tuturor elevilor, cadrelor didactice, dar și părinților?
Prof. Elena Ligia Mangri: Le urez tuturor să înceapă noul an școlar cu forțe proaspete. Îi așteptăm pe toți cu drag la școală. Ne așteaptă noi provocări, mai ales în contextul noii legi — Legea 141 — care aduce schimbări importante în sistemul educațional, inclusiv în ceea ce privește normele didactice. Sper ca toată lumea să își încarce bateriile peste vară, pentru că avem în față un an școlar care va fi intens, dar frumos. Vom continua să organizăm activități atractive și valoroase pentru elevi. Le cer părinților să aibă încredere în noi și în colegii mei – suntem o echipă bine pregătită și dedicată. Elevilor le doresc un an plin de încredere și entuziasm, iar colegilor mei – mult succes și putere de muncă. Vom avea nevoie de amândouă. Părinților le cer încredere, elevilor le doresc motivație și implicare, iar colegilor – multă energie și curaj. Împreună formăm o echipă puternică și vom continua să creștem.
Reporter: Vă mulțumim!
Prof. Elena Ligia Mangri: Și eu vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre școala noastră.
A consemnat Alexandra VASILE




























