Stabilirea cu exactitate a momentului zero în cronologia Ansamblului „Brâulețul” a generat, de-a lungul timpului, o serie de confuzii bibliografice, cea mai persistentă fiind fixarea eronată a anului de înființare în 1955. Dincolo de această datare perpetuată din inerție în diverse surse, analiza detaliată a contextului instituțional și cercetarea documentelor de arhivă demonstrează necesitatea corectării acestei erori de datare și a reașezării adevărului istoric pe baze documentare solide.
Astfel, după 1948, pe fondul instituționalizării culturii de masă, la nivel național au luat ființă ansamblurile folclorice de inspirație sovietică, a căror osatură artistică a fost asigurată de muzicieni care își desfășuraseră activitatea și în perioada anterioară ca liber profesioniști, acum fiind integrați în sistemul de stat. Așa a fost și cazul „Brâulețului” constănțean, care a luat ființă în anul 1948, în cadrul Sindicatului Mixt al Artiștilor din Constanța, subordonat Comitetului Provizoriu Orășenesc Constanța, sub denumirea Ansamblul Muzical „Brâulețul” sau taraful nr. 1 „Brâulețul”. Pentru că după desființarea Sindicatului amintit, în anul 1949, documentele acestuia s-au pierdut, nu se poate preciza cu certitudine ziua și luna înființării ansamblului, ci doar anul: 1948.
Orchestra reunea muzicieni proveniți din diferite medii ale vieții muzicale locale și regionale – lăutari și instrumentiști care activaseră singuri sau în tarafuri tradiționale, dar și muzicieni cu o pregătire instituționalizată de nivel mediu, precum foști muzicieni civili sau militari din fanfare disponibilizați –, toți aceștia fiind integrați treptat într-o formă organizată și controlată de manifestare artistică.
În perioada 1948-1950 s-a realizat trecerea formației din sfera unei simple organizații profesionale în sfera directă a administrației culturale locale, ceea ce a dezvoltat noi perspective de evoluție, chiar dacă dominată de ideologia epocii. Între 1950 și 1955, orchestra populară „Brâulețul” a intrat sub coordonarea Comitetul pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniştri, rămânând în subordinea administrativă a Sfatului Popular al Orașului Constanța, însumând 30-35 de instrumentiști, aflați sub bagheta dirijorului Gheorghe (Gogu) Petrescu.
Deja, în anul 1953, ansamblul de muzică populară „Brâuleţul” era una din prezențele de marcă și constante pe scena culturală constănțeană, acest fapt datorându-se numărului mare de prestații în fața publicului din actualele județe Constanța și Tulcea, dar și difuzării pieselor la Stația de Amplificare a orașului. Având acumulată experiență interpretativă, din anul 1955, s-a trecut la reprezentarea la nivel național, prin includerea unor piese ale ansamblului în programele naționale de radio din România, orchestrei „Brâuleţul” din Constanța fiindu-i alocat perodic pe programul I un calup de 15 sau 25 de minute.
De la înființarea sa, parcursul „Brâulețului” evidențiază preocuparea constantă pentru profesionalizarea și extinderea activității artistice. Creșterea numărului de instrumentiști, constituirea unui repertoriu tot mai divers, apariția unor concerte proprii, participarea la manifestări culturale importante și, în cele din urmă, includerea unor piese în programele naționale ale Radioului indică, practic, trecerea treptată de la o formație cu o activitate predominant locală la un ansamblu cu o notorietate regională și cu acces la circuitul cultural național.
Toate acestea au făcut ca din anul 1955, orchestra de muzică populară „Brâuleţul” să treacă în subordinea Sfatului Popular Regional Constanța, ca formație semiamatoare, fiind astfel îmbunătățite formele de dotare, de realizare și de desfășurare a repetițiilor, dar și de promovare.
Din repertoriul orchestrei, a cărui titulatură a devenit orchestră de stat, au început să fie eliminate treptat piesele sovietice, încep să fie amintite în presă numele unor instrumentiști, dar, în paralel, cresc și cerințele profesionale și standardele.
La mijlocul anului 1955, orchestra de muzică populară „Brâuleţul” era considerată „una din realizările însemnate în orașul nostru pe tărâm cultural”, având un loc bine determinat în tabloul general al instituțiilor de cultură din orașul Constanța. Orchestra era nelipsită de la manifestările culturale organizate nu doar pe scenă, ci și în parcuri, întreprinderi, șantiere sau în mediul rural, ceea ce a dus la creșterea popularității în rândul populației.
În general, orchestra „Brâulețul” era prezentă la majoritatea covârșitoare a manifestărilor culturale și artistice organizate în Constanța, începând de la expoziții și conferințe și până la Ziua Marinei, dar era nelipsită și de la manifestațiile politice sau electorale, prezentând programe relativ scurte, de muzică populară românească, sau, după caz, sovietică sau aparținând minorităților naționale. Au existat și situații când instrumentiști ai orchestrei „Brâulețul” au jucat rolul tarafelor de lăutari la târgurile și oboarele organizate de autorități, pentru a da o tentă de veridicitate, așa cum s-a întâmplat în anul 1957 la Târgul anual din oborul Constanței.
De la înființarea sa, orchestra nu avusese ocazia de a susține un program propriu de anvergură, primul spectacol de acest fel fiind înregistrat la 23 august 1957, care era Ziua Națională a României, când orchestra „Brâulețul”, sub conducerea dirijorului Vasile Grigorescu, a avut în parcul Maxim Gorki din Constanța un spectacol propriu de 3 ore, consemnat ca un succes imens în fața publicului.
Profesionalismul membrilor orchestrei ansamblului devenise foarte cunoscută, încât într-un material de promovare a vieții culturale constănțene apărut în revista „Flacăra”, se susținea că, ipotetic, până și poetul Ovidius ar fi fost tentat de o colaborare cu aceștia: „Nu mă îndoiesc o clipă că poetul ar gusta ariile populare pe care le culege şi le interpretează orchestra „Brîuleţul”, alcătuită din muzicanţi profesionişti”.
Un alt pas important pe scara evoluției „Brâulețului” a fost reprezentat de spectacolele alături de marile nume ale muzicii populare românești, începute în perioada 1957-1958 cu Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Constantinescu și Eugenia Frunză.
Din anul 1959, ansamblul „Brâulețul a fost integrat constant în programul autorităților menit să diversifice activitățile culturale în timpul sezonului estival, începând să susțină concerte în stațiunile de pe litoral, cu atât mai mult cu cât din anul 1960, alături de orchestră a început să își desfășoare activitatea și grupuri de dansatori, aflați sub coordonarea lui Ion Buruc.
Din 1961, orchestra dirijată de Gheorghe Parnica și grupul de dansatori au fost transferate în cadrul Teatrului de Stat Constanța, formând secția folclorică a acestuia. Perioada cuprinsă între anii 1961-1963 a reprezentat o etapă de maximă importanță pentru ansamblul folcloric „Brâulețul”, pentru că sub tutela administrativă și artistică a Teatrului de Stat, secția folclorică a cunoscut un proces accelerat de profesionalizare și diversificare. Organizarea constantă de concursuri pentru angajarea de dansatori și instrumentiști a ridicat standardele tehnice și de execuție ale ansamblului și a dus la profesionalizarea colectivului. În același timp, ansamblul a început producția de spectacole tematice, făcând trecerea de la simple suite la spectacole complexe și structurate.
În paralel cu activitatea desfășurată în mediul rural sau în localitățile mai importante ale regiunii, găzduirea de spectacole pentru delegații oficiale străine sau pentru turiștii din afara țării au plasat ansamblul folcloric „Brâulețul” pe harta diplomației culturale a vremii, membrii ansamblului devenind adevărați ambasadori culturali ai Dobrogei și României.
În luna aprilie 1963, ansamblul folcloric „Brâulețul” a trecut din nou în subordinea directă a Sfatului popular al regiunii Dobrogea, prin intermediul Casei regionale a creației populare, iar din 1964 în mod direct, „ca grup folcloric de dansuri şi cu un însemnat număr de solişti vocali şi instrumentali”, fiind „în atenția organelor de partid și de stat, în scopul îmbunătățirii spectacolelor prezentate (…) având menirea nu numai să răspândească frumusețea folclorului dobrogean în întreaga regiune, ci și să prezinte la o înaltă ținută artistică oamenilor muncii veniți la odihnă și turiștilor străini bogăția folclorului românesc”.
Aproape imediat, în mai 1963, au fost demarate acțiuni de completare a ansamblului cu instrumentiști, pentru secția coregrafică, din 1963 s-au încheiat contracte de colaborare cu maeștrii de balet emeriți Gheorghe Baciu, Petre Bodeuț și Ion Ilie, au fost comandate și executate costume unitare pentru instrumentiști și dansatori, ceea ce a îmbunătățit, din punct de vedere vizual, prestația întregului ansamblu, a fost dezvoltată logistica ansamblului etc. În ceea ce privește orchestra, dirijor al acesteia a fost numit solistul vocal Dan Moisescu, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” și cunoscut publicului pentru colaborarea pe care a avut-o cu orchestra radio „Barbu Lăutaru”.
După mai bine de un deceniu de la înființare, având un bogat repertoriu de cântece și dansuri și, deja, o bogată experiență de scenă, Ansamblul folcloric „Brâulețul” al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea și-a trecut în palmares în anul 1964 primul turneu național, început în 14 februarie 1964, planificat și pus la punct în cele mai mici detalii de directorul ansamblului, Nicolae Mocanu, ceea ce reprezenta, la acel moment, apogeul activității desfășurate până atunci.
Pe parcursul a nu mai puțin de 45 de zile, sub conducerea dirijorului Dan Moisescu și cu sprijinul coregrafilor Petre Bodeuț, Ion Buruc și Gheorghe Baciu, ansamblul a susținut o serie de 90 de concerte în 71 de localități, printre acestea numărându-se orașe mari din țară, precum Ploiești, Brașov (unde spectatorii au rechemat de mai multe ori pe scenă membrii ansamblului), Craiova, Arad, Hunedoara, Timișoara, Cluj, Oradea sau Baia Mare, dar și în altele mai mici, ca Breaza, Cîmpina, Telega, Sinaia, Bușteni, Predeal, Turda, Rășinari, Aleșd, Baia Sprie, Tuha, Petroșani sau Sighet, ceea ce reprezenta o performanță notabilă. Turneul s-a încheiat pe 30 martie 1964, cu ultimul spectacol susținut chiar în fața publicului constănțean, aflat în număr foarte mare la Sala Sporturilor din Constanța.
În total, pe perioada turneului, spectacolul prezentat de Ansamblul de cântece și dansuri „Brâulețul” a fost vizionat de 43.485 de spectatori plătitori, fiind realizate încasări de 345.373 lei.
La jumătatea anului 1965, după mai bine de un deceniu de activitate și acumulări și după trei turnee naționale, se poate spune că Ansamblul folcloric „Brâulețul” devenise reprezentativ pentru Constanța și pentru Dobrogea.
Din septembrie 1970, ansamblul „Brâulețul” a trecut în subordinea Consiliului Județean al Sindicatelor Constanța, iar puțin mai târziu, în decembrie 1970, a avut prima sa ieșire în afara țării, în Republica Africa Centrală, unde a participat la sărbătorile prilejuite de cea de-a XII-a aniversare a independenței țării. În capitala Bangui, ansamblul a prezentat 3 spectacole, din care unul chiar în Palatul guvernamental, în cadrul unei recepții la care au participat 6.000 de spectatori, trimiterea ansamblului dobrogean în Africa servind drept „armă” de propagandă și diplomație culturală.
Din 1971, orchestra ansamblului „Brâulețul” a participat activ la edițiile Festivalului „Steaua litoralului”, concurs interjudețean de muzică ușoară și populară organizat în Sala Sporturilor din Constanța, care servea drept o rampă importantă de lansare pentru tinerii interpreți amatori din România. Până la ultima ediție a festivalului, în anul 1989, orchestra ansamblului „Brâulețul” a fost nelipsită, asigurând acompaniamentul interpreților și concurenților de muzică populară, la toate fazele concursului.
Trecând pe linia dezvoltării panopliei aparițiilor sale, tot din 1970, ansamblul „Brâulețul” a contractat spectacole folclorice permanente în stațiunea Neptun, la celebrul restaurant „Calul bălan”, angajamentele de aici prelungindu-se și în anii de după 1990.
În mai 1972 s-a derulat un important capitol în evoluția ansamblului folcloric „Brâulețul”, prin participarea la Festivalul folcloric internațional „Pispalan Sottiisi” din Tampere, unul dintre cele mai importante și vechi festivaluri de dans și muzică tradițională din Europa de Nord. Chiar la Tampere, important centru industrial și cultural din Finlanda, în prima zi de festival, „Brâulețul” a prezentat în data de 24 mai, un spectacol pe scena Palatului Sporturilor, în fața a 6.000 de spectatori, evoluția ansamblului constănțean fiind prezentate în termeni elogioși de presa, radioul și televiziunea din Finlanda. În cadrul concursului, ansamblului folcloric „Brâulețul” din Constanța i-a fost acordat Premiul I – „Cupa de cristal” și Marele Premiu „Pispalan Sottiisi” pentru cel mai bun ansamblu prezent la festival, deopotrivă fiind apreciate varietatea și originalitatea dansurilor, costumelor și melodiilor populare românești.
În iulie 1973, la invitația municipalității din Sulmona (Italia), în cadrul Săptămînii prieteniei româno-italiene, organizată în acest oraș, o delegație a Consiliului popular municipal Constanța, condusă de primarul municipiului Constanța, Nicolae Petre, a plecat în Italia, pentru a participa la festivitățile organizate cu acest prilej. În cadrul delegației a fost inclus și Ansamblul folcloric „Brâulețul” care a prezentat o serie de spectacole la Sulmona, Roseto degli Abruzzi (Roseto), L’Aquila, Chieti și Vasto. În luna octombrie a aceluiași an, ansamblul folcloric „Brâulețul” a avut o altă ieșire peste hotare, la Freiburg, în Germania, cu prilejul desfășurării „Săptămânii românești”, unde a prezentat un program de muzică populară românească în fața a peste 1.000 de spectatori, printre aceștia aflându-se oficialități ale landului Baden-Württemberg, membrii ai guvernului federal german și deputați ai Bundestag.
În iulie 1977, a fost punctată o altă experiență a Ansamblului folcloric „Brâulețul” peste hotare. Astfel, la Festivalul de artă și cultură „Portocala de aur” desfășurat în Antalya, Turcia, ansamblul a ocupat Premiul I, devansând numeroasele formații străine participante, constănțenii impresionând prin calitatea orchestrei și a trupei de dansatori. În afara spectacolului din cadrul festivalului, membrii ansamblului au mai susținut alte 5 concerte în tot atâtea localități din Turcia, în care, „alături de jocuri populare românești, renumite prin ritm și culoare, au putut fi ascultate un număr de cîntece specifice zonei, executate de apreciații soliști vocali ai ansamblului”.
În ultima lună a anului 1977, ansamblul folcloric „Brâulețul” a participat și la spectacolele incluse în Serbările „Scînteii tineretului”, manifestare apărută sub egida ziarului „Scînteia tineretului” și sub conducerea poetului Lucian Avramescu. Astfel, orchestra ansamblului, condusă la acel eveniment de Marin Iarcă, alături de care au cântat soliștii vocali Aneta Stan și Marinică Iordache, au făcut parte din invitații spectacolelor din 17 și 18 decembrie 1977, de la Constanța, respectiv Medgidia.
În 1982 ansamblul a efectuat un turneu mai lung prin mai multe țări europene, ieșirea din țară fiind făcută cu ocazia participării la un festival folcloric de la Dijon, Franța, unde „Brâulețul”, cu orchestra dirijată de Gheorghe Parnica, a câștigat Trofeul de aur „Zeița de la Dijon”.
În toamna anului 1984, orchestra ansamblului, dirijată de Gheorghe Parnica, a finalizat înregistrările la Casa de discuri „Electrecord” (130 de minute) cu folclor românesc și al unor minorități naționale din Dobrogea, precum și un disc cu opt piese de folclor dobrogean, interpretate la vioară.
Pe fondul scăderii interesului pentru muzica populară de la începutul anilor ’80, activitatea ansamblului „Brâulețul”, a cărui orchestră era dirijată de Gheorghe Parnica iar coregrafia semnată de Mihai Vasile, a rămas ancorată în niște repere relativ statice, respectiv prestațiile estivale de la anumite restaurante de pe litoral – în special „Calul bălan” din Neptun sau colaborări punctuale cu alți artiști care prestau în stațiunile românești de la Marea Neagră, Festivalul „Steaua litoralului” și diferitele etape ale Festivalului Național „Cântarea României”.
După 1989, activitatea ansamblului a mers în siajul activității sale anterioare, existând acțiuni de menținere a unui anumit standard calitativ. La începutul anului 1994, ansamblul „Brâulețul” a mai efectuat un turneu în Franța în care au fost prezentate 15 spectacole folclorice, la care au contribuit orchestra condusă de Costel Coșcă și dansatorii coordonați de coregraful Mihai Vasile.
Evoluția Ansamblului „Brâulețul” după anul 1990 a fost marcată de perioade critice de declin, eforturi majore de conservare a identității culturale și, în cele din urmă, o revigorare spectaculoasă în anul 2021. Deși un brand istoric al Dobrogei, parcursul său post-decembrist reflectă, de fapt, provocările instituțiilor de cultură din România.
În perioada anilor ’90 și 2000, ansamblul a trecut printr-un declin accentuat și restructurări severe. Trecerea în noul regim politic și lipsa fondurilor au afectat sever structura ansamblului. Dintr-o trupă legendară care număra în Epoca de Aur aproximativ 60 de oameni, formula s-a restrâns dramatic la un moment dat la doar opt fete, patru băieți ca dansatori și un singur instrumentist în orchestră.
Pentru ca numele și palmaresul ansamblului să nu se piardă definitiv, fundația „Demnitatea Pontică” a înregistrat marca „Brâulețul” la OSIM în anul 2010, ceea ce a salvat identitatea istorică a ansamblului și a permis conservarea moștenirii lăsate de marii artiști ai Dobrogei.
După ani de absență sau activitate fragmentată, Ansamblul „Brâulețul” a fost oficial revigorat sub patronajul Consiliului Județean Constanța, în decembrie 2021. Ansamblul a fost integrat ca secție de promovare a culturii tradiționale în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Întregul ansamblu a fost reconstruit, ajungând la o formulă solidă, de 20 instrumentiști o solistă și 23 dansatori, aflați sub conducerea dirijorului Cezar Cazanoi și coregrafului Ștefan Coman.
În ceea ce privește activitatea recentă și prezența internațională, ansamblul a redevenit un adevărat ambasador al Dobrogei. După relansare, „Brâulețul” a revenit în forță pe scenele marilor evenimente. În martie 2023, ansamblul a reprezentat județul Constanța la Salonul Mondial de Turism de la Paris (Le Monde à Paris), promovând tradițiile românești în Franța. De asemenea, ansamblul a devenit din nou o prezență constantă la festivaluri de prestigiu, cum ar fi Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, festivalul de la Iași sau Festivalul Național de Folclor „Mamaia”, susținând în paralel numeroase spectacole stradale și evenimente comunitare pentru publicul constănțean sau din țară.
După aproape opt decenii de istorie, „Brâulețul” constănțean nu este doar un ansamblu folcloric: este ritmul vibrant al Dobrogei și un brand național de o valoare inestimabilă, gata să cucerească noi generații de spectatori.
Semnat de: dr. Gabriel Croitoru, consilierul pe probleme de cultură al președintelui CJC






























