După ce Focus Press a adus în atenția opiniei publice informații despre Camera Deputaților și Senat, care împreună alcătuiesc Parlamentul, detalii despre atribuțiile președintelui României, despre Guvern, dar și despre Ministerul Justiției, iată că în articolul de față vom vorbi despre Ministerul Public care, atenție!, nu este subordonat ministrului Justiției. Deși este vorba despre Parchete, adică procurori.
Relația cu puterea executivă
Conform dispoziţiilor art.131 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului Justiţiei. Aceasta nu înseamnă că Ministerul Public este subordonat acestuia.
„Pentru această reglementare, legiuitorul a avut în vedere şi opiniile unor savanţi ai dreptului, cum a fost ilustrul profesor Garconnet, care susţinea că în multe ţări lumea se teme ca un minister public cu totul supus puterii executive să nu fie din punct de vedere politic o armă grea în mâinile unui guvern, iar marele penalist I. Tanoviceanu arăta că «Toţi autorii de drept penal, toţi specialiştii şi toţi cei care năzuiesc să asigure justiţiei condiţiile unei desăvârşite funcţionări susţin cu argumente ce nu cunosc replică independenţa Ministerului Public. Ce păcat, însă, că nu aceştia fac legile». Autoritatea ministrului Justiţiei nu are în legislaţia noastră sensul unei subordonări ierarhice, ci acela al unei relaţii administrative, similară cu relaţia existentă între ministrul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti. Ministerul Public nu se află sub autoritatea ori subordonarea Ministerului Justiţiei, procurorul nu poate primi ordine de la funcţionarii acestui minister“, se arată pe site-ul Ministerului Public.
Modalităţile prin care ministrul Justiţiei îşi exercită autoritatea asupra Ministerului Public au fost stabilite prin art.69 din Legea 304/2004, pentru organizarea judecătorească, după cum urmează:
(1) Ministrul Justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie ori de ministrul Justiţiei.
(2) Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa Parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.
(3) Ministrul Justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie informări asupra activităţii Parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.
Relația cu puterea legislativă
De asemenea, procurorul nu are competenţă legislativă şi nu suferă interferenţe din partea puterii legislative. Ministerul Public nu face parte din categoria instituţiilor care au iniţiativă legislativă, conform art. 73 din Constituţia României. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face propuneri de perfecţionare a legislaţiei autorităţilor care pot avea iniţiativă legislativă, de regulă ministrului Justiţiei.
Activitatea Ministerului Public
Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
a) Ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a acţiona în vederea protejării unui interes public, procurorul trebuie să acţioneze în modul şi prin mijloacele prevăzute de lege.
Procurorul nu poate acţiona decât în limitele competenţei sale, prin mijloacele şi în cazurile stabilite prin dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii. Misiunea specifică de esenţă a Ministerului Public este asigurarea respectării legii.
b) Potrivit principiului imparţialităţii, în spiritul prevederilor art.16 din Constituţie, care statuează că „Nimeni nu este mai presus de lege“, procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăţi, de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, are obligaţia să-şi exercite atribuţiile cu obiectivitate, indiferent de calitatea persoanei cercetate sau de apartenenţa sa social-politică.
Procurorul trebuie să vegheze ca organele la a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează, să aplice legea fără discriminare.
c) Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activităţii Ministerului Public, se concretizează în aceea că procurorii din fiecare Parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui Parchet, iar acesta din urmă este subordonat conducătorului Parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială.
Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar în instanţă procurorul de şedinţă este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.
Desigur că procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora dacă sunt contrare legii.
În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege.
Lucrările repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării sau al încetării calităţii acestuia, ori în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rezolvarea sa.
Ministerul Public acţionează pentru respectarea acestui principiu şi pentru asigurarea permanentă a legalităţii dispoziţiilor emise de procurorii cu funcţii de conducere.
Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi şi îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.
Relația cu Poliția
Procurorul este titularul acţiunii penale, dar misiunea de a descoperi infracţiuni şi de a-i identifica pe autorii acestora revine Poliţiei. Conform art.218 din Codul de procedură penală, procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a Poliţiei şi a altor organe, şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. Organele de cercetare penală sunt obligate să încunoştinţeze de îndată pe procuror despre infracţiunile de care au luat cunoştinţă.
Liliana BELCIUG
