Acesta este un laudatio. Este pentru oamenii din instituțiile de cultură din Constanța, la modul general, pentru că aceste instituții au început să se deschidă publicului, să înțeleagă noua paradigmă: trebuie să se ducă în întâmpinarea publicului, nu să rămână închiși în turnuri de fildeș, așteptând ca publicul să bulucească la ușă. Apoi, în mod particular, este un laudatio pentru Biblioteca Județeană I.N. Roman din Constanța și actuala conducere.
Poate că Biblioteca Județeană nu este, ca instituție, la fel de vizibilă precum reușește să fie, mai cu seamă în sezonul estival, Teatrul de Stat Constanța, grație managerului – trebuie să recunoaștem asta. Biblioteca nu are spectacole, are cărți. Iar cărțile nu apar pe o scenă, nu vorbesc, nu cântă, nu dansează (la propriu). Însă cuvintele scrise pe foi pot vorbi, cânta, dansa pentru toți cei care deschid și citesc o carte. La fel, conducerea bibliotecii este mai nouă – comparativ cu cea a teatrului. De fapt, nici nu putem compara mere cu pere. Doar remarc cât de greu este să convingi publicul să vină sau să revină la bibliotecă, să aibă răbdarea, timpul, plăcerea să citească o carte. Mi se pare fantastic de greu! Sigur, cititul (unei cărți pe hârtie, nu mă refer la cititul unui text de pe un site, un device oarecare) nu a murit. Și, sigur, biblioteca nu înseamnă doar să mergi acolo, să te așezi în sala de lectură și să citești/ studiezi; biblioteca împrumută cărți, biblioteca vine în comunitate cu evenimente în afara clădirii pe care – sper, cred – o știm cei mai mulți dintre noi. Biblioteca a început, în sfârșit, să facă spectacol – da, să reamintească tuturor că există, e vie, e sursă de inspirație! Biblioteca invită oameni care scriu, împărtășesc, lansează cărți. Și avem parte de tot mai multe astfel de evenimente, ceea ce, fără îndoială, se înscrie în politica noului manager Amelia Stănescu. E felul în care își lasă amprenta peste instituție, atât cât va avea mandatul de manager, și este lăudabil. Casa cărților din Constanța nu mai este o instituție prăfuită. Știați că la o lansare de carte (e drept, doi autori, două cărți), începută la ora 17.00, s-a încheiat la ora 21.00? Și s-ar mai fi lungit întâlnirea de la bibliotecă, mai erau întrebări de pus, discuții de continuat… A fost frumos, poate obositor atâtea ore, dar a fost o activitate care a stimulat creierul. Pentru că, dincolo de cum sunt puse în scenă activitățile bibliotecii, dincolo de acțiuni ce au tangență cu marketingul (da, și biblioteca are nevoie să intre, cumva, pe sub pielea publicului, să-l atragă, să-l determine să devoreze cărți), cititul asta face: pune mintea în mișcare. Cititul face bine, iar asta o spun după ce am vorbit cu oameni care au peste 80 de ani. Dincolo de vastele cunoștințe, acei oameni care citesc, chiar dacă au ajuns la 80, peste 80 de ani, sunt vii. Mintea lor e vie, vocabularul este elevat, nu au probleme în a-și aminti cuvinte ori în a formula fraze cu sens.
De fapt, pornisem să scriu acest text cu gândul la Biblion. Biblion este mărturia activităților bibliotecii și totodată locul unde găsim articole interesante, scrise de erudiți și oameni ai bibliotecii. Biblion este revista bibliotecii, care apare din nou și care vine în completarea declarației că biblioteca există, e vie, e parte din comunitate.
Alexandra CUCU
