Consiliul Local al municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, miercuri, 10.12.2025, ora 14:00. Ședința s-a desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. Au fost prezenți 27 de consilieri locali.
Consilierul Ovidiu Cupșa a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului nr.4.
Felicia Ovanesian a precizat că acest proiect a trecut de Comisia 5 cu votul consilierului AUR.
Proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre nr. 480/2025 privind rectificarea bugetului local pe anul 2025; Proiectul a fost APROBAT în integralitate.
Aici este propus printr-un amendament amenajarea unui loc de joacă în stațiunea Mamaia, în valoarea de 300.000 de lei.
Vergil Chițac a precizat că nu se poate face această rectificare acum.
Amendamentul a fost modificat, se diminuează suma de 300.000 de lei la 10.000 de lei. RESPINS
Cătălin Iacob: Acest teren se dorește a fi vândut nu să fie acolo un loc de joacă.
Vergil Chițac: Nu se dorește acest lucru ci faptul că puteți să veniți cu aceste amendamente pe bugetul viitor.
Primarul a depus și el trei amendamente. Toate amendamentele au fost APROBATE.
2. Proiect de hotărâre nr. 481/2025 privind aprobarea contractării unui împrumut reprezentând credit, în valoare de maximum 45.000.000 lei, cu o maturitate de maxim 24 luni pentru societatea TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L.; APROBAT
3. Proiect de hotărâre nr. 483/2025 privind aprobarea garantării unei finanţări rambursabile interne de către U.A.T. Municipiul Constanţa în valoare de maximum 45.000.000 lei cu o maturitate de maximum 24 luni pentru societatea TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L.; APROBAT
4. Proiect de hotărâre nr. 478/2025 pentru modificarea H.C.L. nr. 228/2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii și Regulamentului de organizare și funcţionare ale societăţii CT BUS S.A., cu modificările ulterioare;
Toma Daniel, liderul sindicatului de transport: ”Această organigramă nici nu ar fi trebuit să ajungă pe masa dumneavostră. Această organigramă a trecut prin CA fără să fim consultați. Sindicatele nu au avut acces la această organigramă. Chiar mai este nevoie de această modificare? Dacă în ultimul an au plect 80 de salariați de ce mai trebuie să plece 26. Vă rugăm să nu votați această organigramă?”
Cătălin Iacob: ”Noi suntem de acord că trebuie o reorganizare a CT BUS. Problema la CT BUS este că din totalul veniturilor doar 18% sunt din venituri proprii. Din acest motiv noi ne vom abține la acest proiect”
Fănel Popa, directorul CT BUS: ”Trebuie să scot în evidență acum faptul că noi nu facem un control eficient. Angajații de la control nu fac decât prevenție. Noi îl dăm jos din autobuz și urcă în următorul. Nu înțeleg de ce mi se pune mie în cârcă găsirea unor soluții, când eu am spus mereu să se vină cu propuneri”
Vergil Chițac: ”Ce nu încasează ei prin bilete trebuie să le dăm noi. Cel mai supărat pe această cestiune sunt eu”.
Ovidiu Cupșa: ”Oare ce impact are reducerea personalului cu 26 de persoane? E atât de mare? Deși pe fond cred că este o judecată corectă, când vorbim de concedieri ne aflăm într-o eroare. Având în vedere că se reduc 26 de posturi, reducerea totală este de 0,2% din cheltuielile totale ale companiei. Noi consilierii AUR nu vom vota acest proiect”
Felicia Ovanesian: ”CT BUS trebuie să reducă cheltuielile pentru că li s-a tăiat finanțarea. Primăria a tăiat finanțarea prin tăierea programului de transport”.
Vergil Chițac: ”Noi am tăiat risipa. În altă ordine de idei vreu să îi spun liderului de sindicat Toma că nu eu am propus această organigramă. Vă aduc aminte că avem un audit tehnico-economic valabil și care la pct.6 spune că se recomandă reviziurea statului de funcții”. APROBAT cu 14 voturi pentru, 7 împotrivă și 6 abțineri.
5. Proiect de hotărâre nr. 475/2025 privind aprobarea proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente – Garaj CTBUS″, cod SMIS 346392 și a cheltuielilor legate de proiect; APROBAT
6. Proiect de hotărâre nr. 477/2025 privind aprobarea proiectului „Achiziţia de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente″, cod SMIS 351079 și a cheltuielilor legate de proiect; APROBAT
7. Proiect de hotărâre nr. 479/2025 privind aprobarea actului adiţional nr.1 la acordul de parteneriat nr.1184/ADR/09.10.2023, încheiat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (ADRSE); APROBAT
8. Proiect de hotărâre nr. 482/2025 pentru aprobarea actului adiţional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanţa prin concesiune nr.70717/09.05.2008 încheiat cu Polaris M Holding SRL; APROBAT
9. Proiect de hotărâre nr. 476/2025 privind desemnarea reprezentantului municipiului Constanţa în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Telegondola – Mamaia S.R.L. APROBAT
Propunerea este Mihaela Popescu, directorul Direcției Evenimente din cadrul Primăriei Constanța.
M.G.


























