Continuăm astăzi filele calendarului nostru cu câteva informații și anunțuri interesante, referitoare la evenimente petrecute în ziua de 7 noiembrie 1931. Acestea au fost publicate în ziarul local „Dacia” și sunt de natură să contureze, fie și parțial, aspecte ale traiului cotidian din Constanța acelor vremuri. Pe lângă citate, în paranteze au fost introduse mențiuni, completări și clarificări, pentru o mai bună înțelegere a contextului istoric și social.
Un cunoscut magazin de pe strada Carol, jefuit chiar de propriii angajați
La 7 noiembrie 1931, una dintre cele mai comentate știri din oraș era jefuirea unui cunoscut magazin de pe strada Carol, nr. 48, deținut de omul de afaceri constănțean de origine greacă Chiriac Ralli Frangopol. Ziarele locale au relatat pe larg evenimentul, cu atât mai mult cu cât cei care jefuiseră magazinul erau chiar angajații acestuia!
Astfel, poliția i-a arestat pe funcționarii comerciali Marin Andrei, Ilie Marcu, Costică Tiplică și Mitică Nicodim, acuzați că au prădat sistematic, o perioadă îndelungată, prăvălia „Ralli Frangopol și Fiii”.
Cei patru formaseră un grup care acționa organizat, „confundând averea proprietarului cu propriul lor buzunar”, după cum relata presa vremii.
Magazinul „Frangopol și Fiii” comercializa articole de băcănie și produse coloniale, celebrul cașcaval RF, dar și sticlărie, faianță, articole de fierărie și menaj.
Întrucât depozitul era încărcat cu produse, cei patru angajați, folosindu-se de chei potrivite, intrau seara, după plecarea proprietarului, și sustrăgeau diverse bunuri: produse de băcănie, butoaie cu scrumbie, articole de feronerie, cutii și lăzi cu chibrituri, dar și multe altele. Ulterior, le revindeau și își însușeau banii obținuți.
Cantitatea de marfă furată ajunsese atât de mare, încât cei patru au fost nevoiți să închirieze un depozit, întrucât sustrăseseră mai multe produse decât reușeau să vândă!
Totul a ieșit însă la iveală într-o seară, când un paznic de noapte al unei societăți private din apropiere a observat un bărbat care ieșea pe poarta din spate a magazinului Frangopol, cărând o ladă.
Agentul l-a surprins pe angajatul Ilie Marcu, însă acesta a susținut că se afla în timpul serviciului și că trebuia să transporte marfa către un beneficiar. Paznicul nu l-a crezut, l-a reținut și l-a anunțat pe proprietar.
În fața acestuia, Marcu și-a recunoscut fapta și și-a denunțat complicii. Toți patru au fost arestați și au mărturisit furturile comise.
Ancheta poliției a stabilit că, prin sustragerile repetate, cei patru provocaseră un prejudiciu de peste 200.000 de lei.
Între timp, magazinul „Frangopol și Fiii” și-a redeschis porțile, evident, cu alți angajați, mai cinstiți, și a redevenit un „magazin de încredere”, așa cum era prezentat în reclamele vremii.
Ralli Frangopol (1843–1931) a fost un grec originar din Mesemvria (Messembria, astăzi Nessebar, Bulgaria), stabilit la Kiustenge (Constanța), fiind unul dintre primii cetățeni atestați în anul 1878, odată cu instaurarea administrației românești în Dobrogea.
Afacerile sale au fost preluate de fiii săi, Chiriac Ralli Frangopol, patronul din povestea de astăzi, și Stavru Frangopol, la rândul său om de afaceri. Acesta din urmă a fost căsătorit cu Eliza Gheorghiu, prima femeie medic cu doctorat în medicină din Dobrogea.
Canari de vânzare, în mica publicitate a vremii
„Mica Publicitate – Vând Canari! – Rasă Harz, aclimatizată. Cântăreți neîntrecuți. Opt zile de probă. Expedițiuni contra ramburs pe riscul expeditorului în toată țara. Canari, de la lei 500 bucata. Cănărițe, de la lei 150 buc. Perechi pentru reproducere, de la lei 600. Veniți și alegeți! Cereți oferte! E. Georgescu, str. Șt. Mihăileanu 37, Constanța.” (1931)
O fetiță de numai doi ani, căutată de familie
„S-a pierdut o fetiță de 2 ani cu numele Cornelia. Semnalmente: părul blond, ochi negri, hăinuță bleu-marin, bonetă de lână albă cu negru, ciorapi maron, pantofi de lac. Întrebată a cui e, răspunde «a lu Gogol». Cine știe ceva, să anunțe părinții. Se găsește la familia Nicolae Grigore, Str. Tudor Vladimirescu nr. 45.” (1931)
Un bărbat expulzat din țară, după ce revenise ilegal în România
„Siguranța generală a hotărât expulzarea din țară prin portul nostru, a lui Atanase Anton din Găești, considerat ca instigator. El va fi trimis în Grecia cu vaporul România. Acesta mai fusese expulzat acum o lună și jumătate, prin portul Constanța, dar ajuns la Salonic s-a reîntors în țară cu trenul prin Jimbolia.” (1931)
Reclama zilei
Magazinul I. Pantelimonescu & R. Cocea – strada Carol nr. 44
„Depozit permanent de articole electrice, apă și canal, țevi de plumb și de fier, telefoane, sonerii etc. Execută lucrări de Electrică, Apă, Canal.” (1931)
Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală, 1938.
L.I.B.



























