Se lucrează în ritm alert pentru betonarea unui teren din centrul municipiului Constanța. Pe artera Ion Bănescu, unde predomină imobilele vechi, pe ici, pe colo au fost ridicate tacit și câteva blocuri. Un nou imobil urmează să se înalțe la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu.
Focus Press a adus în atenția cititorilor proiectul încă din fazele birocratice ale acestuia. Inițial, proiectul a fost depus de investitorul Enache Enache, însă ulterior avizele au fost eliberate pentru societatea Avosatar Invest, controlată de Gheorghe Enache. De pe amplasament a fost aprobată demolarea unor anexe și corpuri de clădire.
Descarcare arheologică aprobată
Au fost efectuate și săpături pentru descărcarea arheologică, etapă obligatorie, mai ales că vorbim de o zonă istorică. La începutul lunii septembrie a.c., a fost aprobată cererea pentru autorizația de cercetare arheologică preventivă necesară construirii imobilului pe strada Ion Bănescu nr. 14 din municipiul Constanța. Solicitantul a fost Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
În prezent, după cum se poate observa în imagini au fost demarate lucrările propriu zise.
Detalii despre societate
Avostar Invest SRL a fost înființată în data de 21 decembrie 2001, având sediul în municipiul Constanța. Unic administrator și asociat este Gheorghe Enache. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 2.461.398 de lei, profitul de 907.493 de lei, iar datoriile, de 3.763.164 de lei, cu un angajat.
Clădiri vechi demolate pentru un bloc cu trei etaje în centrul Constanței
Demersurile pentru această investiție au fost inițiate în luna februarie a.c., când investitorul Enache Enache a depus la instituția competentă din domeniul mediului memoriul de prezentare a proiectului.
Certificatul de urbanism nr. 1.055 poate fi utilizat pentru „Construire imobil S+D+P+3E+M, locuințe colective cu spațiu comercial; desființare anexe C5 și C6 și organizare de șantier“ pe strada Ion Bănescu nr. 14 din municipiul Constanța. Ulterior, în luna august a.c., a fost emisă și Autorizația de construire nr. 605, pentru realizarea investiției.
Conform documentației, amplasarea construcției ar respecta reglementările de urbanism aprobate, permițând integrarea locuințelor individuale și colective, precum și a spațiilor cu acces public la nivelul demisolului/parterului. Funcțiunile comerciale ar fi concepute astfel încât să nu afecteze liniștea, securitatea și salubritatea zonei, contribuind, totodată, la dezvoltarea economică locală, prin crearea de locuri de muncă. Valoarea investiției este de 2.816.100 de lei.
Pe terenul situat pe strada Ion Bănescu nr. 14, identificat prin Extras de Carte Funciară nr. 224629, se propune desființarea a două anexe existente și construirea unui imobil cu regim de înălțime S+D+P+3E+M și funcțiune de locuințe colective mici și spațiu comercial. Totodată, se vor asigura 19 locuri de parcare în incinta proprietății.
Loredana MIHAI
Citește și:
O altă clădire din centrul orașului Constanța va fi modificată și supraetajată
Noi controverse în oraș? Și printre casele de pe strada Ion Bănescu va apărea un bloc
Bloc cu trei etaje planificat pe strada Ion Bănescu: urmează descărcarea arheologică a terenului
Clădiri vechi demolate pentru un bloc cu trei etaje în centrul Constanței


































Merge un bloc machedonesc intre case, ce e primul?