Administrația locală din orașul Cernavodă continuă să investească în infrastructură! De pildă, proiecte pentru amenajarea de parcări moderne se află în diferite stadii de implementare pentru a satisface nevoia comunității. Recent a fost emis acordul de mediu pentru amenajarea unei parcări acoperite în zona blocului de locuințe colective E10 de pe strada Panait Cerna.
Astfel, instituția de mediu a anunțat, luni, 9 februarie a.c., publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare parcare autoturisme acoperită pe terenul situat pe strada Panait Cerna lângă blocul de locuințe E10” din orașul Cernavodă.
Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității de mediu de pe strada Unirii, nr. 23 din Municipiul Constanța, în zilele de luni până vineri, între orele 9.00 – 13.00. Publicul interesat poate înainta comentarii și observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de zece zile de la data publicării anunțului.
În luna mai 2025, consilierii locali din Cernavodă au aprobat proiectul de hotărâre privind realizarea acestei parcări acoperite pentru autoturisme, în zona de nord a orașului, lângă blocul E10. Hotărârea, adoptată cu 11 voturi „pentru“ și șase abțineri, prevede aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de Proiectare necesare demarării investiției, ce are ca obiectiv principal fluidizarea traficului și îmbunătățirea calității vieții urbane.
Sistemul actual de parcări din Cernavodă, format în mare parte din locuri amenajate între blocuri și pe carosabil, este depășit de nevoile reale ale populației. Studiile realizate în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă arată că 58% dintre gospodării dețin cel puțin un autoturism, ceea ce pune o presiune crescută asupra spațiilor disponibile. Situația a dus, în timp, la parcări haotice pe trotuare sau pe marginea străzilor, afectând atât traficul auto, cât și pe cel pietonal.
În acest context, administrația locală a identificat un teren cu suprafața de 1.491 mp, aflat în domeniul public, ca locație oportună pentru noua investiție. Amplasamentul, lipsit în prezent de alei pietonale, sistem de drenaj pluvial sau de alte dotări urbane, va fi reconfigurat complet, pentru a găzdui o parcare modernă, acoperită, cu minimum 30 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități.
Viitoarea parcare va include: trotuare pietonale, sistem de evacuare a apelor pluviale, iluminat public, marcaje și indicatoare rutiere, și copertine pentru protecția autoturismelor.
Prin această investiție, Primăria Cernavodă urmărește îmbunătățirea circulației în zona de nord a orașului, reducerea poluării cauzate de staționările frecvente și accelerările repetate, precum și creșterea gradului de siguranță pentru pietoni. În lipsa acestei intervenții, se estimează că străzile din apropiere vor fi blocate în intervalul orar 18.00 – 6.00, din cauza creșterii continue a parcului auto local.
Loredana MIHAI
Citește și:
Investiție nouă în infrastructură: o nouă parcare modernă și acoperită în Cernavodă




























