La data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Măcin – Compartimentul de Siguranţă Publică și Patrulare au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, pe raza orașului Măcin, județul Tulcea.
Astfel, polițiștii au depistat în trafic un transport de lemne din specia salcâm, efectuat în baza unui aviz de însoțire a mărfii valabil.
În urma măsurătorilor efectuate s-a stabilit o diferență de volum de 0,82 metri cubi între cantitatea de material lemnos transportată și cea menționată în documente.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, cantitatea de material lemnos excedentar a fost reținută și predată în custodia Ocolului Silvic Măcin, în vederea continuării verificărilor și confiscării acesteia.
A.C.




























