În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au desfășurat o acțiune de verificare a operatorilor economici din municipiul Tulcea, având drept scop prevenirea și combaterea comerțului cu produse contrafăcute.
În urma controalelor efectuate, au fost identificate nereguli privind încălcarea prevederilor legale referitoare la mărci și indicații geografice, fiind constatată săvârșirea a două infracțiuni constând în punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice ori similare, prin expunerea spre comercializare a 302 articole (marochinărie și parfumuri) susceptibile a fi contrafăcute.
Acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat de legalitate, precum și pentru protejarea consumatorilor și a mediului de afaceri.
L.B.




























