După ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, Sorin Calaigii a apelat la fel de fel de căi extraordinare pentru a-și demonstra nevinovăția. Asta după ce, în prealabil, depusese plângeri cu privire la modul în care a avut loc ancheta. A stat după gratii și iată că, pe 3 iunie 2026, magistrații Curții de Apel București l-au achitat pentru că fapta nu există. Decizia nu este definitivă. Focus Press a intrat în posesia motivării judecătorilor privind decizia, care face referire la faptul ancheta a fost prejudiciată. Mai jos aveți toate detaliile.
Judecătorii Curții de Apel București au precizat că, în raport de aspectele indicate anterior, relevante pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, pentru soluţionarea dosarului finalizat cu condamnarea revizuenţilor, instanţele de fond şi de apel au luat la cunoştinţă de criticile formulate de aceştia din urmă, inclusiv privitoare la caracterul pretins fals şi neautentic al înregistrărilor ambientale.
Aceste susţineri au fost analizate în contextul probatoriului existent la acel moment procesual, fără a beneficia de elementele de noutate apărute ulterior, respectiv Ordonanţa nr. 2354/P/2022 din 06 decembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus clasarea pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare în varianta ticluirii de probe nereale prev. de art. 268 alin. 2 C.pen., de către martorii denunţători M.I., M.V. şi M.Ș., urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Însă, situaţia juridică şi probatorie s-a modificat în mod substanţial prin emiterea ordonanţei nr. 2354/P/2022 din data de 06.12.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, act procesual care confirmă existenţa unor împrejurări noi, necunoscute instanţelor de fond şi de apel la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, cu implicaţii directe asupra materialului probator administrat în cauză şi care a fundamentat soluţia de condamnare a revizuenţilor.
Curtea reţine că această ordonanţă prezintă caracterul juridic al unei împrejurări noi în sensul art. 453 alin. 1 lit. a Cod de Procedură Penală, întrucât relevă aspecte esenţiale privitoare la probitatea martorilor denunţători cu privire la denunţul formulat împotriva revizuenţilor şi la autenticitatea şi integritatea înregistrărilor ambientale, depuse de către martori, în susţinerea denunţului.
Urme de modificare la înregistrările ambientale
În ceea ce priveşte înregistrările ambientale, incidente soluţiei de clasare dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare în varianta ticluirii de probe nereale prev. de art. 268 alin. 2 C.pen., de către martorii denunţători, Curtea constată mai întâi că în mod corect s-a reţinut în dosarul nr. 2354/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică că fişierele care cuprindeau înregistrările ambientale depuse de către martorii denunţători prezintă urme de modificare după momentul realizării înregistrărilor, prin de alipire, alterare, recomprimare şi modificare a înregistrărilor care au stat la baza acuzaţiilor. Acest aspect a fost confirmat, de altfel, şi de raportul de expertiză criminalistică din data de 12.01.2017 a INEC Bucureşti, raport din care reiese cu certitudine faptul că nu se poate stabili autenticitatea.
Curtea constată că prin acelaşi raport s-a mai arătat că la examinarea fişierului înregistrare l.mpg nu au fost identificate urme de alterare sau urme ale unor modificări prin editare, ştergere, inserare sau adăugare de materiale audiovideo, însă în fişierele înregistrare 2.mpg şi 2.avi au fost identificate urmele de editare enumerate în cuprinsul raportului, iar din cauza lipsei din înregistrările expertizate a unor repere temporale general recunoscute nu se poate stabili data la care au fost realizate înregistrările şi nici data la care au fost realizate montajele din cadrul fişierelor înregistrare 2 .mpg şi 2. avi.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere şi concluziile expertizei extrajudiciare, din luna mai 2015, prin care se arată că înregistrările prezentate nu sunt originale, că se poate afirma (în limita unei presupuneri rezonabile) faptul că ambele fişiere analizate prezintă elemente de modificare după momentul înregistrării şi că este foarte posibil să fi fost făcute intervenţii asupra imaginilor şi/sau sunetelor înregistrate, neputându-se preciza dacă echipamentul cu care au fost făcute înregistrările (audio/video) este omologat sau nu şi dacă el se regăseşte depus la dosarul cauzei.
”Astfel, se reţine mai întâi că aceste înregistrări au fost realizate la o distanță semnificativă de timp, ulterior momentului presupus al comiterii faptelor, respectiv la aproximativ doi ani, de către persoane ce au în cauză calitatea de denunțători, membri ai aceleiaşi familii și care, în aceeași perioadă în care au fost formulat denunțurile, erau implicate în alte proceduri judiciare privind săvârșirea unor infracțiuni grave, precum șantajul, tentativa la omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice și alte infracțiuni conexe. Ca urmare a acestor denunţuri, martorii denunţători au beneficiat de dispoziţiile art 19 din Legea 682/2002, în propriile proceduri judiciare, prin adresele nr 37/P/2014 şi 193/P/2013 din data de 22.05.2014 emise de unitatea de parchet pe rolul căreia se afla dosarul deschis ca urmare a denunţurilor formulate, consemnându-se faptul că aceştia îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
Se notează totodată că, înregistrările ambientale. care au fundamentat în mod esențial acuzația împotriva revizuenţilor, au fost realizate de martorii denunțători cu mijloace proprii, iar dispozitivul original cu care s-au efectuat, nu a fost prezentat unui organ judiciar, martorii prezentând, astfel cum se va indica la momentul realizării analizei declaraţiilor acestora, explicaţii contradictorii cu privire la modalitatea concretă în care au fost realizate înregistrările şi copiile aflate la dosarul cauzei, respectiv, motivul pentru care nu mai dețin dispozitivul de înregistrare. În raport de aspectul consemnat anterior, Curtea reţine şi faptul că acest mijloc de înregistrare şi stocare, nu a fost supus în cadrul procesului penal, unei verificări/expertizări tehnico-ştiinţifice. Totodată, cu privire la aspectul că înregistrările nu au fost efectuate în proximitatea temporală a pretinselor fapte de corupție, ci la aproximativ doi ani după presupusa săvârșire a acestora, se impune a se menţiona că, o asemenea succesiune factuală este incompatibilă cu ideea surprinderii spontane a unei activități infracționale aflate în desfășurare, fiind aptă să confere credibilitate susținerilor revizuenților potrivit cărora, denunțătorii au acționat sub coordonarea ori îndrumarea organelor judiciare pentru crearea unor mijloace de probă incriminatoare.
Această concluzie este întărită și de aspectul că aceste înregistrări au fost realizate
Ulterior momentului depunerii denunţului îmotriva revizuentei, de către martorul M.Ș., aşadar ulterior intrării în contact a denunţătorului cu organele judiciare, respectiv de susţinerile martorilor M.I. şi M.D., prezentate cu privire la acest aspect, în cursul unor declaraţii date ulterior finalizării fazei de urmărire penală. Astfel din aceste declaraţii, rezultă indicii că denunțătorii ar fi fost orientați de procuror să realizeze respectivele înregistrări, martorii precizând în acest sens, că în vederea obţinerii beneficiului prevăzut de art 19 din Legea 682/2002, au luat legătura cu o anumită persoană de la SRI, care i-a înmânat martorului M.I. suma de 200 de lei, pentru a achiziţiona un dispozitiv de înregistrare. Potrivit aceloraşi declaraţii, au fost realizate respectivele înregistrări, iar ulterior depunerii înregistrărilor la dosarul cauzei care o privea pe revizuenta Lupu Mihaela, procurorul i-a solicitat martorului M.Ș. să depună denunţ şi împotriva revizuentului Claigii Sorin.
Aşadar, ansamblul circumstanțelor relevate de materialul probator generează cel puțin aparența rezonabilă că denunțătorii au acționat în strânsă coordonare cu organele judiciare, în afara unui cadru procedural clar și lipsit de garanții suficiente privind legalitatea și loialitatea administrării probelor, începând cu chiar debutul urmării penale desfăşurate împotriva revizuenţilor. Totodată, la acest moment analitic, se impune a se reitera că, astfel cum s-a evidenţiat anterior, din ansamblul verificărilor efectuate, rezultă că înregistrările depuse la dosar prezintă elemente clare de alterare și intervenții asupra conținutului original, aspecte incompatibile cu exigențele de integritate și autenticitate pe care trebuie să le întrunească orice mijloc de probă, astfel încât, caracterul contrafăcut ori modificat al acestora lipsește proba de credibilitate și de forță probantă, întrucât instanța nu poate fundamenta soluția asupra unor suporturi informaționale a căror fidelitate față de realitatea faptică este serios compromisă.
(…)
Concluzionând sub acest aspect, instanța apreciază, în considerarea tuturor aspectelor prezentate, că, menținerea în materialul probator a unor înregistrări realizate cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente şi care prezintă un conţinut alterat/modificat, ar genera o gravă atingere adusă principiului legalităţii şi loialității administrării probelor și ar compromite încrederea necesară într-un act de justiție imparțial și obiectiv. În mod evident, aflarea adevărului nu poate fi realizată prin utilizarea unor mijloace viciate, existând în mod evident riscul ca, în urma administrării unui probatoriu ce conţine astfel de mijloace de probă, să se ajungă la concluzii în contradicţie cu situaţia de fapt reală şi implicit, la o soluţie care reprezintă o eroare judiciară.
În consecință, având în vedere caracterul neautentic al înregistrărilor, conţinutul modificat al acestora, lipsa garanțiilor de integritate a suportului original, precum și necesitatea respectării standardelor impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de jurisprudența Curții Europene și de exigențele constituționale interne, cu relevanţă asupra caracterului nelegal al probelor, instanța apreciază că aceste mijloace de probă sunt nelegale concluzie în raport de care se impune, în baza art.102 alin.2 Cod de Procedură Penală, excluderea din materialul probator a înregistrărilor ambientale ce se regăsesc la dosarul cauzei, cât şi a proceselor-verbale de transcriere a acestor înregistrări, cu consecința înlăturării oricărei valorificări procesuale a acestora.
(…)
În realizarea acestui demers analitic, Curtea identifică o serie de deficiențe procedurale, semnalate de altfel și de către revizuenți în ambele cicluri procesuale, care sunt de natură a contura aparența unei urmăriri penale desfășurate cu încălcarea principiului loialității administrării probelor și cu afectarea efectivă a dreptului la apărare garantat inculpaților.
(…)
Toate aspectele semnalate cu privire la faza de urmărire penală, conduc la concluzia că perspectiva adoptată de parchet, astfel cum transpare din întreaga construcție a acuzației, este aceea a unei prezumții aproape absolute de vinovăție, anterior unei verificări reale și complete a situației de fapt, ceea ce a condus la ignorarea unor probe esențiale în favoarea inculpaților și la valorificarea exclusivă a unor mijloace de probă, ulterior contestate, în calea extraordinară de atac și excluse din materialul probator.
(…)
Aşadar, Curtea constată că acuzaţiile formulate împotriva revizuenţilor şi care au stat la baza condamnării acestora, sunt consecinţa unei erori fundamentale decurgând din valorificarea unor probe nelegale, constând în înregistrări ambientale cu conţinut alterat/modificat, realizate de către martorii denunţători din prezenta cauză, cu privire la care s-a reţinut de altfel, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 268 alin 2 C.pr.pen, respectiv a unor declaraţii ale martorilor denunţători şi ale membrilor de familie ale acestora, persoane interesate în vederea obținerii unor reduceri de pedepse în propriile cauze, în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002.
(…)
Concluzionând, prezenta cale extraordinară de atac a evidențiat existența unor elemente probatorii esențiale, apte să răstoarne concluziile hotărârii definitive de condamnare a revizuenţilor și să demonstreze caracterul eronat al situației de fapt reținute anterior şi respectiv, în mod evident, netemeinicia acesteia, prin constatarea afectării substanțiale a probatoriului pe care aceasta s-a fundamentat, de vicii incompatibile cu principiul soluţionării echitabile a cauzei.
În aceste condiții, menținerea unei hotărâri de condamnare ar echivala cu validarea unei situații de fapt contrare realității obiective, incompatibilă cu funcția justiției penale și cu obligația instanței de a pronunța soluții întemeiate exclusiv pe adevăr și legalitate.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că împrejurările nou descoperite ulterior rămânerii definitive a hotărârii demonstrează caracterul netemeinic al soluției de condamnare pronunțate împotriva revizuenților, fiind incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C.pr.pen.şi întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat existența împrejurărilor esențiale ce compun latura obiectivă a infracțiunilor reţinute în sarcina revizuenţilor, instanţa de control judiciar va dispune achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod de Procedură Penală – faptele nu există”, potrivit magistraților Curții de Apel București.
Liliana BELCIUG
Citește și:
