Ilie Bolojan, premier interimar și președintele PNL, a subliniat, la finalul discuției cu Eugen Tomac, că un Executiv care nu are în spate o majoritate parlamentară asigurată nu poate trece reformele de care România are nevoie.
„În logica consultărilor pentru formarea noului guvern, am avut o întâlnire cu premierul desemnat, Eugen Tomac. Am discutat lucrurile în mod direct vizavi de formarea noului guvern. Am prezentat perspectiva noastră și anume că un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susținere explicită, nu este o soluție pentru România, neavând posibilitatea să continue reformele și să treacă lucrurile dificile pe care România nu le poate evita fără o susținere parlamentară. Și un guvern care, deci, nu se bazează pe o susținere explicită nu poate duce la capăt reformele de care are nevoie România”, a declarat Ilie Bolojan, la sediul central al partidului, după o discuție de mai bine de o oră cu premierul desemnat Eugen Tomac, scrie Digi24.ro.
M.G.



























