Odată cu desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier al României, au apărut și primele speculații și discuții cu privire la susținerea acestuia. La acest moment, se vehiculează că șase președinți de consilii județene l-ar susține pe Adrian Veștea, printre care și președintele CJ Constanța, Florin Mitroi.
La finalul ședinței de luni, 15 iunie a.c., în cadrul conferinței de presă, acesta a declarat: „Deci infirm (n.r. – că l-ar susține pe Adrian Veștea). Nu am știut de această decizie și nu mi-am declarat susținerea. Avem ședință diseară, la ora 17:00, să vedem ce se discută. Vom lua deciziile cele mai înțelepte într-un for statutar al partidului. Îl cunosc foarte bine pe Adi Veștea, pentru că am fost primari și îl cunosc din 2004 și pot să spun că mi-e și prieten, am mâncat la el acasă, dar, repet, deciziile se vor lua în forul de partid, la centru”, a declarat Florin Mitroi.
„Județul Constanța are nevoie de finanțare și stabilitate, de un spital regional, are nevoie de multe investiții și cred că este bine să luăm decizii în funcție de ceea ce ne intersează pentru binele locuitorilor”, a mai declarat președintele CJC.
În această seară, începând cu ora 17:00, este convocată o ședință a PNL pentru a discuta situația din partid, respectiv desemnarea lui Adrian Veștea de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. „La ora 17:00 vom lua cea mai bună decizie”, a concluzionat Florin Mitroi.
A.C.



























