Teatrul de Stat Constanța este prezent în selecția oficială a celei de-a XXXVI-a ediții a Festivalului Național de Teatru cu două dintre cele mai recente producții ale sale: „Livada de vișini”, de A.P. Cehov, în regia lui Andrei Măjeri, și „Orlando”, adaptare de Sarah Ruhl după romanul omonim al Virginiei Woolf, în regia lui Florin Caracala.
Festivalul Național de Teatru, organizat de UNITER, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor spectacolului din România, se va desfășura la București în perioada 16 – 25 octombrie 2026. Selecția ediției din acest an este semnată de criticii de teatru Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac și Sebastian-Vlad Popa.
„Livada de vișini” a avut premiera la 11 octombrie 2025. Montarea semnată de Andrei Măjeri s-a remarcat încă de la debut prin originalitatea conceptului scenic și forța interpretărilor, fiind recompensată cu Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie, acordat Oanei Micu. Parcursul spectacolului a continuat și pe plan internațional, scenografia fiind premiată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru KONTAKT de la Toruń, Polonia.
Echipa de creație îi mai cuprinde pe Andrea Gavriliu – coregrafie, Claudiu Urse – sound design, Sabina Reus – lighting design și Alexandra Babă – regie tehnică, textul fiind tradus și adaptat de Raluca Rădulescu. Distribuția îi reunește pe Cerasela Iosifescu, Cristiana Luca, Ecaterina Lupu, Liviu Manolache, Ștefan Mihai, Cătălin Bucur, Remus Archip, Andrei Bibire, Mirela Pană, Ramona Niculae/ Ioana Cojocărescu, Iustin Danalache / Alex Iezdimir.
„Orlando”, cea mai recentă premieră a TSC (28 mai 2026), aduce pe scenă adaptarea dramatică realizată de Sarah Ruhl după celebrul roman al Virginiei Woolf. În regia lui Florin Caracala, spectacolul propune o lectură contemporană a uneia dintre cele mai influente opere ale literaturii secolului al XX-lea, explorând cu sensibilitate teme precum identitatea, libertatea și transformarea.
Ana Ienașcu semnează scenografia, George Pleșca – coregrafia, Lucian Prasti – lighting design-ul, Silviu Luda – video design, iar Daria Ancuța este dramaturgul la scenă implicat în această producție. Regia tehnică este realizată de Alexandra Babă. Din distribuție fac parte Lana Moscaliuc, Liliana Cazan, Aurelian Culea, Catinca Hanțiu și studenții Facultății de Arte a Universității „Ovidius” – Constantina Moroianu, Andreea Bureschi, Andreea Trofimov, Daniel Barbu, Daria Tănăsescu, Alin Filimon și Nicolae Chiriac.
Selecția celor două producții confirmă diversitatea artistică a repertoriului Teatrului de Stat Constanța și preocuparea constantă a instituției pentru dezvoltarea unor proiecte scenice de anvergură, realizate împreună cu creatori reprezentativi ai teatrului românesc contemporan.
În argumentul care însoțește ediția din acest an, echipa curatorială subliniază că Festivalul Național de Teatru își asumă, mai degrabă decât rolul unei simple panorame a stagiunii, pe acela al unui demers curatorial menit să surprindă diversitatea și complexitatea fenomenului teatral românesc contemporan printr-o selecție construită în jurul unor opțiuni artistice și estetice asumate. În acest context, cele două spectacole ale Teatrului de Stat Constanța se alătură unei selecții care pune în dialog formule scenice diferite, direcții artistice complementare și unele dintre cele mai relevante creații ale ultimei stagiuni.
M.G.



























