Mircea Dobre, candidatul Pro România la funcţia de primar al Constanţei, recunoşte că proiectele din 2016, prinvind modernizarea pieţelor, îi aparţin. În cadrul unui interviu acordat Focus Press, Mircea Dobre a explicat că, spre deosebire de cei aflaţi la conducerea Primăriei Constanţa, el şi echipa sa propun proiecte pentru care au şi finanţare – prin accesarea de fonduri europene.
“Avem trei axe principale pe care ne bazăm pe fonduri europene 2021-2017. Începem cu Axa numărul trei, aici intră tot ce înseamnă parcuri, spații civice, parcările subternare, prevăzute cu parc deasupra- 52 de milioane de euro. Axa numărul patru- este pentru o regiune accesibilă, prevede infrastructura, breteaua care leagă Bulevardul Aurel Vlaicu-zona Eden, lărgirea zonei Ștefăniță Vodă la patru benzi. Această zonă din urmă va fi sufocată pentru că vor fi investiții de foarte multe apartamente. Pasajul rutier subetran și pietonal din Poarta 6- 35 de milioane de euro. Axa numărul șapte: programul de dezvoltare transport – 20 de milioane de euro. Parcările supraterane – peste 5.000 de locuri de parcare – 28 de milioane de euro” – spune Mircea Dobre.
Cât despre actuala administraţie locală, Dobre a criticat PUZ-ul de pe bulevardul Aurel Vlaicu, ce permite construcţia de blocuri de 10 etaje, cât şi situaţia spaţiilor verzi: „Nu am văzut decât bătături prin Constanţa, adică pământ uscat”.
Declaraţiile complete le puteţi urmări în materialul VIDEO.
Comandat de Partidul Pro România – Filiala Constanta
Executat de FOCUSPRESS ONLINE SRL – portal: www.focuspress.ro
Cod AEP 21200010



























