Un individ care se afișa pe Facebook cu modul său de viață, adică posta din mai toate colțurile lumii, de la Barcelona la Palm Beach – Aruba și Portugalia sau Geneva ori Marea Britanie, a ajuns să fie arestat la Constanța.
Pe numele lui exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Praga, Cehia, el fiind acuzat de comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune, acces neautorizat la sisteme informatice şi medii de informare, obţinerea neautorizată, falsificarea şi alterarea mijloacelor de plată.
Pe 14.08.2028, Șoni Mirică, pentru că despre el este vorba, a fost prezentat Curții de Apel Constanța, care a emis un mandat european de arestare pentru o perioadă de 15 zile.
”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 14.08.2026 şi până la data de 28.08.2026, inclusiv, în vederea predării a persoanei solicitate MIRICĂ ŞONI – …, cu antecedente penale, pentru punerea în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare emis la data de 01.07.2026 de Judecătoria Praga, Sector 4 – Cehia în dosarul nr. O Nt 12020/2026, pentru comiterea a trei infracţiuni: înşelăciune, acces neautorizat la sisteme informatice şi medii de informare, obţinerea neautorizată, falsificarea şi alterarea mijloacelor de plată, prev. şi ped. de art.209 alin.1, alin.4 lit.a ; art.230 alin.1, alin.5 lit.b ; art.234 alin.1, alin.3 Cod penal ceh. (pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 10 ani închisoare). Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie”, potrivit minutei judecătorești.
De asemenea, menționăm că magistrații au respins cererea formulata de apărătorul persoanei solicitate de luare a măsurii arestului la domiciliu, ca neîntemeiată.
”Se comunică potrivit art. 102 alin. 6 din Legea nr. 302/2004. În baza art.102 alin.7 din Legea nr. 302/2004 acordă termen la dată de 26.08.2026, ora 10.00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, emis de către autorităţile judiciare din Cehia, în original şi tradus în limba română. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la pronunțare. Pronunţată astăzi 14.08.2026, prin punerea la dispoziţia persoanei solicitate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, se mai arată în minută.
Liliana BELCIUG



























