Ea este femeia de 48 de ani din Constanța, Mihaela Săponaru, care a fost reținută de polițiști după ce ar fi efectuat, într-un salon de tatuaj și body piercing, proceduri medicale și intervenții de chirurgie estetică fără a avea calitatea de medic. Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi folosit inclusiv bisturiu, seringi și anestezic injectabil, în perioada august 2024 – iunie 2026.
O femeie de 48 de ani din Constanța, Mihaela Săponaru, a fost reținută pentru 24 de ore într-un dosar penal în care este cercetată pentru exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități. Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2024 – iunie 2026, aceasta, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale care deține un salon de tatuaj estetic și body piercing din Constanța, ar fi efectuat acte medicale rezervate profesiei de medic.
Femeia ar fi folosit instrumente și materiale de uz medical, printre care bisturiu și seringi, dar și anestezic injectabil local. Polițiștii susțin că aceasta ar fi realizat inclusiv intervenții de chirurgie estetică minoră, precum proceduri de volumizare, corecție, implantare subcutanată și injectare de substanțe.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că Mihaela Săponaru nu are calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic.
Potrivit informațiilor obținute de Focus Press, salonul în care aceasta își desfășura activitatea este Invincible Academy Beauty Clinic. Săponaru își promova activitatea și pe TikTok, unde prezenta și promova serviciile oferite.
După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută luni, 5 octombrie, pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Marți, 6 octombrie, urmează să fie prezentată procurorului de caz, care va decide măsurile ce se impun în continuarea anchetei.
L.B.
Citește și:




























