Magistrații Curții de Apel Constanța s-au pronunțat definitiv în dosarul jafului armat din Constanța. Judecătorii au majorat pedeapsa unuia dintre inculpați, fiind vorba de internarea într-un centru de educativ luată față de S.G.D. de la 1 an și 6 luni la 2 ani. De asemenea, a fost majorat și cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la 3.500 de lei la 20.000 de lei.
Pe fond, I.D.-A. a fost condamnat la internare într-un centru educativ pentru 1 an, pentru tâlhărie calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar în cazul lui S.G.D. s-a decis menținerea și prelungirea măsurii internării într-un centru educativ cu 1 an și 6 luni, pentru tâlhărie calificată.
Ulterior, datele s-au mai schimbat la apel.
Este vorba despre faptul că, la data de 5.04.2025, în jurul orei 17.30, inculpaţii, mascați, au pătruns într-un magazin situat pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, iar prin amenințarea și tragerea unui foc cu o armă neletală tip pistol au deposedat persoana vătămată de un telefon și un portofel, cauzând un prejudiciu în valoare de totală de aproximativ 4.500 de lei.
Arma pe care inculpatul a folosit-o la săvârşirea faptei, a deţinut-o fără drept în perioada 21.01.2025-9.04.2025, fiind o armă neletală supusă autorizării, tip pistol, marca Umarex, calibru 68.
Prin ordonanța din data de 9.04.2025, organele de cercetare penală au dispus reținerea unuia dintre inculpați.
Bila de cauciuc a trecut pe lângă fața vânzătoarei
Fiind audiată în calitate de persoană vătămată, a declarat faptul că este angajată ca lucrător comercial la un magazin cu punctul de lucru pe bulevardul Tomis din Constanța. La data de 5.04.2025, fiind de serviciu, în jurul orei 17.30, a observat că în magazin a intrat o persoană de sex bărbătesc, cu haine de culoare neagră, având pe față o cagulă și care a întrebat-o politicos să îi schimbe două bancnote de 50 de lei într-una de 100 de lei și le-a pus pe tejghea.
Ulterior, în magazin a intrat o altă persoană necunoscută de sex bărbătesc, îmbrăcat la fel și care ținea în mână o armă de foc, tip pistol, pe care a îndreptat-o către aceasta și i-a zis ”dă toți banii sau trag!”. Aceasta nu a apucat să spună sau să facă ceva, iar bărbatul a executat un foc, proiectilul trecând pe lângă fața acesteia, moment în care aceasta s-a panicat și a înghetat de frică.
Bărbatul cu pistolul a venit lângă aceasta și a scotocit spațiile din interiorul tejghelei, de unde a luat portofelul unde se aflau încasările, precum și telefonul mobil al acesteia, marca Xiaomi 14T Pro, după care au ieșit în fugă din magazin.
Liliana BELCIUG

























