De opt ani de zile, dosarul de faliment al companiei care deține celebrul brand Murfatlar România se târăște prin sălile de judecată fără nicio perspectivă clară de soluționare. În timp ce peste 60 de creditori, de la fisc și primării, până la companii private, așteaptă să își recupereze zecile de milioane aruncate în joc, la Tribunalul Buzău termenele se acordă cu încetinitorul, uneori din șase în șase luni, iar singurii care par să profite din plin de această lipsă de celeritate a procedurii sunt tocmai cei desemnați să o administreze.
Deschisă încă din anul 2018, procedura falimentului societății GEMARCO WINE BEVERAGES SRL se află și astăzi, în mod halucinant, tot pe fondul cauzei. Dacă pentru mediul de afaceri timpul înseamnă bani, în dosarul Murfatlar timpul nu este luat în calcul. Frecvent, în instanță sunt invocate tot felul de motive procedurale, excepții și contestații care nu fac decât să pună frână oricărui progres real.
Ritmul de judecată la Tribunalul Buzău sfidează orice logică a celerității procedurilor de insolvență. Ultimul termen a avut loc în luna septembrie a acestui an, iar următorul a fost programat tocmai în luna ianuarie – Detalii AICI.
Practic, dosarul stă pe loc cu lunile, creând astfel paguba începută mai demult, dar accentuată o dată cu trecerea timpului.
Interesele din spatele amânărilor: timpul trece, onorariile merg
În piață și printre creditori planează suspiciuni rezonabile că acest mod în care înaintează procedurile nu sunt exclusiv o problemă de aglomerare a instanțelor, ci un joc de uzură.
Unele surse susțin că sunt anmite interese și chiar arată cu degetul către administratorul judiciar, CONTINVEST INSOLVENŢĂ SPRL, suspectat că nu are niciun interes real să închidă dosarul prea curând. Cu cât procedura se prelungește, cu atât administrarea acesteia generează justificări pentru noi costuri de procedură și, implicit, onorarii.
În tot acest timp, peste 60 de creditori privesc cum activele se devalorizează și banii întârzie să apară. Pe lista celor care așteaptă recuperarea datoriilor se numără jucători grei și instituții publice, printre care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Tineretului și Sportului, dar și Primăria Orașului Murfatlar, bugetul local fiind direct afectat de incapacitatea sistemului judiciar de a soluționa rapid această speță.
ANAF se luptă pentru firimituri, lichidatorul păstrează banii la ciorap
Tensiunile dintre creditorii disperați și lichidatorul judiciar sunt vizibile și în litigiile paralele din acest dosar mamut. Un exemplu recent este o contestație soluționată în luna septembrie 2026, în care ANAF (prin DGRFP București) a acționat în instanță lichidatorul judiciar pentru modul în care a ales să blocheze o sumă de bani în loc să o împartă creditorilor.
Concret, statul a contestat raportul asupra fondurilor publicat în primăvara acestui an, acuzând că lichidatorul a refuzat să distribuie suma de aproximativ 75.500 de lei rămasă în cont, preferând să o rețină drept provizion pentru ”continuarea procedurii”.
ANAF a argumentat că nedistribuirea acestor bani către creditori este nelegală și abuzivă, mai ales în condițiile în care stadiul falimentului este (teoretic) unul avansat, iar cheltuielile la zi erau achitate.
De cealaltă parte, CONTINVEST INSOLVENŢĂ SPRL a invocat un motiv cel puțin bizar pentru a ține banii blocați: depozitarea gratuită de peste doi ani a unui fond arhivistic (un camion plin cu docummente –n.r.) într-o locație a unui colaborator, susținând că suma trebuie păstrată strict pentru o eventuală viitoare mutare sau prelucrare a acestei arhive.
Instanța i-a dat în final câștig de cauză lichidatorului, respingând contestația ANAF și motivând că legea permite reținerea de provizioane pentru cheltuieli probabile – Detalii AICI.
Dincolo de firimiturile financiare disputate prin contestații punctuale, situația de ansamblu rămâne una bizară. După aproape un deceniu, falimentul Murfatlar este exemplul perfect de eșec al sistemului de insolvență autohton: un mecanism care în loc să asaneze rapid mediul economic și să despăgubească păgubiții, se transformă într-o vacă de muls pentru specialiștii în lichidări și un coșmar birocratic fără capăt pentru creditori.
Daniel ALBU
