Tinerii care nu au împlinit 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă” cu un avans minim de 5%, inclusiv pentru finanțările cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro, față de 15% în prezent, potrivit unui proiect de lege adoptat luni de Senat. Propunerea legislativă, care completează OUG nr. 60/2009 privind programul „Noua casă”, a primit 102 voturi pentru și o abținere.
Proiectul urmărește să faciliteze accesul tinerilor la credite pentru achiziționarea unei locuințe, prin reducerea sumei pe care aceștia trebuie să o achite din fonduri proprii. În prezent, programul prevede un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro, echivalent în lei, și de 15% pentru cele cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro.
Noua prevedere le-ar permite persoanelor care nu au împlinit 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare să beneficieze de un avans de minimum 5% și pentru finanțările din a doua categorie. De exemplu, pentru o locuință de 100.000 de euro, un avans de 15% înseamnă 15.000 de euro, în timp ce unul de 5% reprezintă 5.000 de euro. Astfel, suma necesară inițial ar fi cu 10.000 de euro mai mică, însă diferența ar trebui acoperită prin credit, conform DIGI24.
M.G.


























