Situație îngrijorătoare la Spitalul Municipal Mangalia, unde lipsa medicilor pediatri împiedică redeschiderea secției de specialitate. Deși conducerea unității sanitare a organizat un concurs pentru ocuparea a două posturi de medic specialist pediatru, niciun candidat nu s-a înscris. În prezent, spitalul reușește să acopere doar 13 zile de gardă, iar reprezentanții instituției încearcă să găsească soluții pentru reluarea activității secției.
Conducerea Spitalului Municipal Mangalia a transmis un mesaj public prin care atrage atenția asupra deficitului de personal medical din cadrul secției de pediatrie, o problemă care afectează accesul copiilor din municipiu și din localitățile învecinate la servicii medicale de specialitate.
Potrivit reprezentanților unității sanitare, demersurile pentru atragerea de noi medici nu au avut rezultatul așteptat. Cele două posturi de medic specialist pediatru scoase la concurs au rămas neocupate, în condițiile în care nu s-a prezentat niciun candidat.
Doar 13 zile de gardă acoperite. Conducerea caută soluții
Într-un mesaj adresat comunității, conducerea spitalului a explicat situația și măsurile avute în vedere pentru remedierea acesteia:
„Vă adresăm acest mesaj cu deplină transparență și responsabilitate privind serviciile medicale destinate copiilor din comunitatea noastră.
Din păcate, în urma demersurilor efectuate de conducerea Spitalului Municipal Mangalia pentru organizarea unui concurs pentru două posturi de medic specialist pediatru în cadrul secției de pediatrie a spitalului, nu am avut niciun candidat înscris.
Știm cât de important este pentru fiecare părinte să aibă siguranța unui medic pediatru aproape în momentele dificile. Din păcate, lipsa personalului medical pe această specialitate este o provocare la nivel național, care afectează în acest moment și spitalul nostru, în ciuda eforturilor administrative de a scoate în mod repetat posturile la concurs.
În acest context dificil, ne menținem eforturile de a coopta alți medici pediatri, în vederea asigurării liniei de gardă.
În prezent sunt acoperite 13 zile de gardă, urmând ca, pe viitor, să reorganizăm concursul în vederea redeschiderii secției de pediatrie și a asigurării unei echipe stabile de medici pediatri pentru copiii noștri.
În acest sens, vă rugăm pe fiecare în parte să contribuiți la realizarea acestui obiectiv, prin distribuirea mesajului, recomandări și conexiuni”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia.
Redeschiderea secției de pediatrie, fără un termen concret
Din informațiile comunicate de conducerea spitalului reiese că redeschiderea secției de pediatrie depinde de recrutarea unor medici specialiști care să asigure continuitatea activității medicale.
Deocamdată, nu a fost anunțat un termen concret pentru reluarea activității secției și nici o dată pentru organizarea unui nou concurs.
Situația creează incertitudine pentru părinții din Mangalia și din sudul litoralului, care au nevoie de acces la servicii medicale pediatrice, în special în situațiile de urgență. Până la identificarea unei soluții permanente, conducerea spitalului încearcă să atragă medici care să contribuie la acoperirea gărzilor și, ulterior, la redeschiderea secției.
D.A.



























