Un croat a fost prins în Seiersberg la volanul unui Bugatti furat. Între timp, a ieșit la iveală un detaliu surprinzător: mașina îi aparține chiar șefului mărcii de lux.
Mate Rimac a lăsat cheia în contactul automobilului în valoare de trei milioane de euro, după cum relatează publicația Krone.
Mașina a fost furată miercuri după-amiază, la Zagreb, iar hoțul, un croat în vârstă de 36 de ani, a fost arestat în aceeași seară, la o benzinărie din Seiersberg-Pirka.
CEO-ul Bugatti, Mate Rimac, originar din Bosnia, a dezvăluit într-un videoclip amplu publicat pe Facebook, că mașina îi aparține. Mai mult, el a povestit întreaga întâmplare, de-a dreptul incredibilă.
Rimac povestește că a lăsat cheia în mașina de lux pentru că bărbatul venise să aplice pentru un loc de muncă. El a explicat că obișnuia să lase mereu cheia în automobil, deoarece Croația este o țară sigură. Sediul companiei, situat în apropiere de Zagreb, nu este împrejmuit cu gard, doar clădirea fiind protejată printr-un sistem de acces cu cartelă. În plus, angajații conduc frecvent mașina, astfel că dispariția modelului Chiron nu a fost observată imediat, potrivit ȘtirileProTv.
A.D.



























