Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 49 de ani, cercetat pentru săvârșirea faptelor.
Astfel, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, cel în cauză a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor din sânge.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 14 noiembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 15 noiembrie, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor.
A.D.



























