Pe parcursul anului 2020, la Cernavodă au fost distribuite tichete sociale şi, în acelaşi timp, a fost organizată o festivitate destinată persoanelor vârstnice, care au marcat „Nunta de aur”. Ne referim la familiile, cât și persoanele văduve, domiciliate în orașul Cernavodă, care au împlinit sau ar fi trebuit să împlinească în acest an 50 de ani de căsnicie. Acestea au fost recompensate şi felicitate de către administraţia locală.
Referitor la tichete, amintim că Primăria oraşului Cernavodă a derulat, începând cu data de 20.08.2020, programul de distribuire a tichetelor sociale, conform HCL nr. 51/30.01.2020, pentru sărbătoarea Sf. Maria.
Astfel de acţiuni au avut loc şi în anii precedenţi.


























