După ce Decebal Făgădău a anunțat că demisionează din P.S.D., și Lucian Lungoci și-a depus demisia din funcția de secretar executiv al Organizației Județene a P.S.D. Constanța, potrivit unor surse din interiorul partidului. S-ar fi retras și de pe listele pentru alegerile parlamentare, ca și Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu.
După ce a aflat că este trimis în judecată de D.N.A., Decebal Făgădău a anunțat că demisionează din P.S.D. Apoi, potrivit unor surse din cadrul partidului, și Lucian Lungoci a demisionat, dar doar din funcția de secretar executiv al Organizației Județene a P.S.D. Constanța. Și și-ar fi retras candidatura pentru alegerile parlamentare, el aflându-se, oficial încă, pe locul 4 pe lista P.S.D. Constanța pentru Camera Deputaților. Deocamdată, Lungoci nu a răspuns apelurilor telefonice, pentru a confirma sau infirma aceste informații.
Și Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu, s-ar fi retras de pe lista de candidați P.S.D. Constanța pentru Senatul României, deși se afla, oficial încă, pe locul 3. Edilul-șef nu a dorit să confirme sau să infirme această informație. „Deocamdată se fac listele, se închid și vorbim apoi“, a spus Daniel Georgescu.
V.I.





























