Alegerile locale din data de 27 septembrie au fost câştigate, la Costineşti, de candidatul PMP Dumitru Jeanu. Pe lângă noul primar, ca urmare a scrutinului, noul Consiliu Local are acum în componenţă cinci reprezentanți ai PMP, patru de la PNL, doi PSD, unul al Partidul Republican din România (PRR) și unul Pro România.
De dată recentă, Consiliul Local a fost convocat pentru a fi desemnat viceprimarul. Şedinţa a avut loc în absenţa unui consilier, care este izolat la domiciliu, fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2. Alesul local a votat însă, cu ajutorul unei urne mobile, iar rezultatul a condus la desemnarea lui Gheorghe Mechenici (PNL) pe funcţia de viceprimar.
Primarul Dumitru Jeanu susţine că procedura nu a fost una corectă şi că votul pentru desemnarea viceprimarului este unul secret, iar el nu consideră că urna mobilă ar conferi acest caracter secret. Edilul a mai susţinut că alesul local aflat la domiciliu ar fi votat la insistenţa prefectului Silviu Coşa.
„A fost un blat PNL pentru a-și pune oamenii în funcții, deși cadrul nu a fost legal, e un abuz al Prefecturii”, a concluzionat primarul.
Contactat de Focus Press, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa a declarat că este perfect legal cadrul în care acel consilier a votat, urna mobilă încadrându-se în condițiile legii: „Vă asigur că votul a fost secret. Este dreptul lui, fiind consilier local să voteze, iar pentru că se afla în izolare, a votat prin intermediul urnei mobile. Nu a fost vorba de niciun blat al PNL, și în niciun caz un abuz al Prefecturii Județului Constanța”, a spus prefectul Silviu Coșa.
L.M.
Citește și:




























