Taxa de parcare în Constanţa a fost suspendată, prin decizie de instanţă. Anunţul a fost făcut la mijlocul lunii noiembrie de Asociaţia “Constanţa Altfel”, cea care a atacat în instant această taxă, mai precis amenzile care se aplică pentru neplata ei, având în vedere că nu există în vigoare un regulament de plată.
Primarul Vergil Chițac a precizat vizavi de acest subiect că a suspendat softul prin care se plătea parcarea pentru că mulți constănțeni nu știau acest lucru și li se retrăgeau banii inutil. Totodată, el a specificat că un nou regulament al parcărilor este deja în lucru.
„Regulamentul pentru parcări a fost anulat definitiv, acesta este motivul pentru care am făcut și o postare prin care am spus că până nu vom elabora un nou regulament, care e în lucru în momentul de față, oamenii nu vor mai plăti parcarea. Mai mult decât atât am blocat softul prin care oamenii plateau. L-am blocat pentru că așa am considerat eu pentru că probabil unii din constănțeni nu au aflat că regulamentul a fost anulat și erau taxați în continuare. Se lucrează acum la noul regulament, el este într-o fază destul de avansată”, a menționat primarul
Primarul Municipiului Constanța a mai declarat că el nu este împotriva plății parcării și că locuitorii orașului de la malul mării trebuie să plătească parcarea.
„Eu nu am fost niciodată împotriva plății parcării. Nu despre asta a fost vorba. Toată lumea trebuie să plătească parcarea. Problema vechiului regulament a fost că a fost făcut prost. Deci noi ca și șoferi ne obligăm să plătim, dar și administrația trebuie să facă ceva pentru banii aceștia. În plus nu existau modalități alternative de plată, exista numai sms. Adică trebuie să existe și parcomate așa cum sunt peste tot”, a mai adăugat edilul.
În ceea ce privește aglomerația din centrul orașului, edilul a precizat că se caută soluții pentru ca mașinile să nu mai stea parcate câte opt ore, deoarece în centru majoritatea oamenilor vin să își rezolve problemele.
„În centru se vine nu ca să se stea cinci ore, în centru se vine ca să se rezolve o problemă. Nu știu exact cum vom aborda această chestiune, dar poate vom face o plată pe ore. Adică pentru o oră parcarea să coste puțin, în următoarea oră mai mult, la două ore și mai mult adică să crească exponential. Asta ca să nu mai lasăm mașina în centru opt ore și să plecăm. Trebuie cumva prin taxă să îi descurajăm pe șoferi să vină cu mașina în centru și să o lase acolo”, a completat Vergil Chițac.
Mihaela GIUGLEA



























