Tribunalul Constanța a solicitat autorităților statului Mexic extrădarea constănțeanului Mihai Ghiață, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani de detenție, pentru fraude informatice.
Mihai Ghiață, cunoscut sub porecla „Ice“, a fost dat în urmărire internațională, prin INTERPOL, după ce a părăsit țara înainte ca instanța să se pronunțe asupra pedepsei. El a fost condamnat, în 2013, la 13 ani de închisoare, pentru fraude informatice şi iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.
Acest grup infracțional organizat, la care a aderat și „Ice“, era specializat în clonarea cardurilor bancare şi sustragerea banilor din conturile clienţilor unor bănci din România, Olanda, Italia şi SUA.
Ghiață a fost reținut, apoi arestat anul trecut, de autoritățile din Mexic, însă nu în baza mandatului pentru care a fost dat în urmărire internațională de către autoritățile judiciare din România, ci pentru infracțiuni comise în acel stat!
Altfel spus, Mihai Ghiață a fost prins în data de 15 iulie 2021, în urma unor descinderi coordonate de către procurorii din Mexic, în urma cărora au fost descoperite echipamente de clonare a cardurilor și alte obiecte ce fac obiectul unor infracțiuni informatice.
Așa cum era de așteptat, au fost contactate și autoritățile din România, care au solicitat extrădarea carderului, însă, din câte s-ar părea, este o procedură de durată, întrucât trebuie finalizată ancheta privind infracțiunile comise pe continentul american.
Scurt istoric despre activitatea infracțională
Pentru cei care nu cunosc povestea carderului Mihai Ghiaţă, acesta a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT în urmă cu mai bine de zece ani, pe vremea când era doar un puști, împreună cu încă 31 de persoane, fiind acuzați de fraude informatice şi iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.
În fapt, se reţine că, în perioada octombrie 2009 – februarie 2010, Cătălin Zlate, recidivist, împreună cu Cristian Ciuvăţ au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat peste 40 de persoane, printre care şi constănţeanul Mihai Ghiaţă, în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, prin atacuri asupra unor sisteme informatice şi prin folosirea frauduloasă a datelor informatice, obţinând, în acest mod, beneficii materiale substanţiale.
Inculpaţii au accesat fără drept sisteme informatice aparţinând furnizorilor de servicii telefonie prin Internet, din ţări precum România, Rusia, China, Australia și Peru, prin folosirea unui program scanner, în scopul obţinerii datelor (user şi parola pentru contul Voip) şi au iniţiat apeluri de pe conturile VoIP către numere cu suprataxă din ţări precum Austria, Zimbabwe, Bulgaria şi Somalia.
Pentru apelarea numerelor cu suprataxă, membrii grupării au obţinut bonusuri, în funcţie de numărul de minute şi valoarea apelului pe minut (cu titlu de exemplu, la un tarif de 1 euro/ minut, câştigul era de 0,10 euro). În cursul lunii februarie 2010, liderii grupării, inculpaţii Zlate şi Ciuvaţ, au constituit o societate comercială, având sediul în Belize, şi au încheiat direct contracte cu deţinători de numere cu suprataxă, obţinând, astfel, un procent mult mai mare din valoarea apelului, prin eliminarea intermediarilor.
Totodată, inculpaţii au utilizat această societate în scopul disimulării originii ilicite a sumelor de bani rezultate din activitatea infracţională desfăşurată. Membrii grupării au efectuat, în maniera descrisă, milioane de apeluri către numere cu suprataxă din diverse state. Valoarea totală a prejudiciului creat este de 11.000.000 de dolari americani. Din aceasta sumă, peste 500.000 de dolari reprezintă beneficiul realizat de către inculpaţii trimişi în judecată.
În ceea ce-l privește pe Mihai Ghiaţă, el mai avea, la momentul respectiv, câteva dosare penale soluționate sau în curs de soluționare, pentru fapte similare.
S-ar părea că, după fuga sa din țară, acesta și-a continuat activitatea infracțională, în aceeași manieră, astfel încât va trebui să răspundă în fața legii în mai multe state.
Daniel ALBU