Sâmbătă, 4 aprilie a.c. în jurul orei 10.50, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în Municipiul Constanța.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, a condus un autoturism, pe strada Soveja din municipiul Constanța (zona Tomis III), iar la un moment dat ar fi acroșat un pieton, care s-ar fi deplasat pe marginea părții carosabile.
După producerea acccidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei. Conform surselor noastre, șoferul a fost depistat în trafic la scurt timp după incident de către polițiștii din cadrul Secției 2 din Municipiul Constanța.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, o femeie de 64 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
L.M.




























