ABADL revendică în instanţă o suprafaţă de aproape 9 mii de metri pătraţi de plajă “intabulată ilegal” de Primăria Năvodari

0
642

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), în calitate de administrator al plajelor litoralului românesc, revendică în instanță dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de plajă de 8.763  mp, pe care Primăria Năvodaria și-a intabulat-o în mod nelegal.

Suprafața de plajă ce se întinde pe o lungime de 4,2 km și pe o lățime medie de 2 metri, este cuprinsă între limita de vest a plajei intabulate de ABADL și parapetul promenadei, aflat în proprietatea Primăriei Năvodari, care și-a intabulat cei aproape 9.000 mp de plajă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, în categoria curți construcții și teren arabil.

Mai exact, Primăria Năvodari a amenajat pe promenada aflată în proprietatea sa, pe toată această lungime de peste 4 km, mai multe beach-baruri, care s-au extins și pe suprafața de plajă, proprietatea statului român aflată în administrarea A.B.A.D.L. La un control făcut în 2017 pe această fâșie de nisip erau amplasate doar două beach-baruri, iar în prezent la verificarea inspectorilor și specialiștilor în cadastru din cadrul instituției s-a constatat că sunt amplasate 60 de de construcții care s-au extins mult peste suprafața intabulată de Primăria Năvodari, ocupând ilegal domeniul plajei, anunţă ABADL.

Demonstrăm instanței prin înscrisuri și măsurători specifice, că terenul în suprafață de  8.763 mp are toate atributele specifice plajei, fiind o  întindere plată la ţărmul mării, acoperită cu nisip sau cu pietriş, o prelungire a platformei continentale. Mai mult decât atât, în acest sens, am solicitat instanței o expertiză tehnică judiciară cu specialitatea geomorfologia zonei costiere prin care să se facă dovada că suprafața intabulată în favoarea Primăriei Năvodari reprezintă plaja litoralului românesc, administrată de A.B.A.D.L.  Totodată, am solicitat Primăriei o listă cu autorizațiile de construire emise pentru zona specificată, titularii acestora, iar de acum înainte, avizul de gospodărire a apelor să fie solicitat prin certificatele de urbanism, a declarat directorul ABADL, Bogdan Bola.

Potrivit art. 136 alin. 3 din Constitutia Romaniei: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.” Aceleași mențiuni privind falezele si plajele marii  se regăsesc și în Legea Apelor nr.107/1996, Legea nr. 213/1998, și de asemenea, în Anexa 2 al Codului administrativ „Lista cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al statului”.

Potrivit legii, trecerea unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unei primării se face la cererea consiliului local, numai prin hotărâre de guvern.

Juriștii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral solicită  instanței rectificarea cărților funciare prin radierea mențiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea Orașului Năvodari asupra terenului în suprafata de 8.763 mp, precum și constatarea nulitatii absolute a actelor notariale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.