Procesul dintre Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și administrația publică locală a orașului Năvodari, pentru o porțiune din malul Lacului Siutghiol, continuă în instanță cu noi demersuri, deși, pentru moment, ar părea că acest proces se desfășoară la modul „extended“. Din 2018, de la debutul său, până în prezent, acesta încă se află în faza de fond și nu a fost luată nicio decizie importantă până acum.
Facem referire la veșnica problemă a malului lacului și, implicit, a porțiunii de lac din dreptul Complexului Verona din Mamaia Nord, al societății Somaco Construct SRL, controlată, la acea vreme, de defunctului Grigore Comânescu, cel care s-a judecat cu Primăria Năvodari ani buni pentru porțiunea de faleză pe care a consolidat-o pe vremea fostelor administrații locale.
Acest proces a început în 2018, când ABADL a „intervenit“ în scandalul dintre societatea Somaco Construct și Primăria Năvodari, într-o acțiune în revendicare a porțiunii de lac și a falezei aferente, din dreptul Complexului Verona. De fapt, după ce situația începuse să se clarifice, într-un fel sau altul, cu privire la dreptul de proprietate al terenului, între Primăria Năvodari și Comănescu, iată că apare Statul Român, prin ABADL și Ministerul Finanțelor, pentru a revendica imobilul, toate acestea înainte ca judecătorii Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea Legii 42/2010, privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.
Scurt istoric
Ca o scurtă trecere în revistă a evenimentelor anterioare, Legea 42/2010 stabilea ca Lacul Siutghiol să fie împărțit și administrat de cele 3 unităţi administrativ-teritoriale: Constanța, Ovidiu și Năvodari.
Societatea Somaco, care deține Complexul Verona în partea de nord a stațiunii Mamaia, în zona Năvodari, a consolidat faleza din dreptul acesteia, din fonduri proprii, în urmă cu peste zece ani. Potrivit datelor din dosar, terenul respectiv, de 4.646 de metri pătrați, aparținea domeniului public și privat al Orașului Năvodari (înainte de declararea neconstitualității Legii 42 – n.r.), iar Primăria i-a calculat și impus sumele de bani pe care societatea Somaco le datora, cu titlu de chirie. Astfel, firmei îi revenea de plată suma de 8,4 milioane de lei, ca debit de bază, la care s-au adăugat, ulterior, și penalități fiscale și pentru neplata la timp, care aproape au dublat suma, aceasta ajungând la circa 4 milioane de euro.
Grigore Comănescu a atacat, apoi, în contencios administrativ, „nota de plată“ emisă de Primăria Năvodari, dar a făcut și plângeri penale la toți funcționarii Primăriei și mai multor instituții, printre care fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei. Cum procurorii DNA nu au emis o rezoluție favorabilă lui, acesta a atacat cu recurs la Înalta Curte care, ulterior, i-a respins definitiv calea de atac. Practic, instanța supremă a respins ambele recursuri, și pe contencios administrativ și pe latură penală, hotărârea de pe fond rămânând, astfel, definitivă.
A urmat, apoi, o decizie de impunere emisă de Primăria Năvodari, privind plata acelei sume uriașe, însă, în 2019, instanța a desființat definitiv acest înscris, înclinând balanța în favoarea Somaco, însă proprietar era, în continuare, UAT Năvodari.
ABADL intră în joc
Ca și cum nu au fost suficienți şapte ani de proces pentru stabilirea dreptului de proprietate și de folosință a imobilului, între timp, o altă entitate s-a înregistrat, în 2018, pe rolul Tribunalului, în legătură cu acesta. ABADL a chemat în judecată Orașul Năvodari și Consiliul Local, cu o acțiune în revendicare a terenului respectiv, adică faleza și o porțiune din lac aferentă.
În 2019, instanța de fond a dispus stabilirea unor priorități în acest nou dosar, respectiv:
- determinarea limitelor terestre ale Lacului Siutghiol, pe raza teritorial-administrativă a Oraşului Năvodari în acel moment,
- stabilirea suprafeţei luciului Lacului Siutghiol, pe raza teritorial-administrativă a Oraşului Năvodari, pe baza limitelor determinate la primul obiectiv,
- determinarea limitelor terestre ale Lacului Siutghiol pe raza teritorial- administrativă a Oraşului Năvodari în anul 2006, în baza ortofotoplanurilor, a planurilor de amplasament şi a planurilor de situaţie, a hărţilor topografice efectuate de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizare a Teritoriului, precum şi a celorlalte înscrisuri existente la dosar,
- Stabilirea suprafeței de teren câştigată din Lacul Siutghiol, pe raza teritorial-administrativă a Orașului Năvodari, prin suprapunerea limitelor terestre ale lacului rezultate în urma măsurătorilor efectuate în cadrul obiectivului 1 peste limitele terestre ale lacului determinate în cadrul obiectivului 3 şi realizarea planului de amplasament şi delimitare a imobilului identificat în cadrul acestui obiectiv,
- Identificarea lucrărilor realizate de către SC Somaco Construct SRL în cuveta lacului şi în zona de protecţie a Lacului Siutghiol, determinarea zonei de protecţie a Lacului Siutghiol pe raza teritorial-administrativă a Oraşului Năvodari,
- Identificarea domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale în zona Lacului Siutghiol, identificarea domeniului public şi privat al Statului Român în zona Lacului Siutghiol.
Numai că toate aceste demersuri au rămas, cumva, fără obiect, întrucât Legea 42/2010, în baza căreia Lacul Siutghiol a fost împărțit celor trei localități riverane, a fost declarată neconstituțională, pe motiv că lacurile naturale nu pot intra în administrarea unor UAT-uri care nu sunt subordonate statului, ci trebuie administrate de o entitate care se subordonează direct, precum ABADL, prin Apele Române.
Așa se face că ABADL trebuie să revendice, acum, și porțiunile de faleză și cele din cuveta lacului, care au fost intabulate în perioada 2010 – 2020, de la intrarea în vigoare a Legii 42 și până la declararea neconstituționalității acesteia.
Pe deoparte, neconstituționalitatea Legii 42 a ușurat, cumva, situația procesuală, dar pe de altă parte, a îngreunat-o, întrucât toate expertizele dispuse și făcute până în 2020 au trebuit înlocuite cu alte expertize, care nu sunt gata nici în acest moment, prelungind procesul de la o lună la alta.
Ultimul termen a avut loc luni, 9 octombrie a.c., când instanța a luat act de lipsa unui raport de expertiză, motiv pentru care a amânat cauza pentru data de 8 ianuarie 2024.
Se preconizează că acest proces va dura încă 2-3 ani cel puțin, cu toate căile de atac.
Daniel ALBU
