Un accident rutier a avut loc marți dimineață, 5 aprilie a.c., în jurul orei 7.45, în dreptul Hotelului Spendid din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța.
Conform primelor informații, două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care s-a soldat cu trei victime. La fața locului s-au deplasat echipaje de ambulanță SAJ B2, SMURD, dar și polițiștii rutieri care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate modul producerii nefericitului incident.
Știre în curs de actualizare
UPDATE
La locul producerii accidentului au fost găsite cinci persoane. Dintre acestea, doi copii și un adult necesitat transportul la spital.
„Astăzi, în jurul orei 7.45, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în stațiunea Mamaia.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un bărbat, de 45 de ani, respectiv o femeie, de 32 de ani. În urma coliziunii, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un zid, într-un garaj al unui imobil, precum și într-un alt autoturism parcat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, precum și a 2 pasageri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
C.S.