Echipele de intervenție au fost solicitate la Năvodari, în zona podului de peste canal, acolo unde s-a produs un accident rutier.
Potrivit primelor informații, este vorba despre o coliziune între două autoturisme, în urma căreia a rezultat rănirea a trei persoane. La sosirea echipajelor, două echipaje SAJ B2 și un SMURD B, cele trei persoane erau conștiente și cooperante.
Cadrele medicale sosite la fața locului au stabilit că una dintre victime a suferit un traumatism cranio-cerebral și o fractură de membru superior, iar celelalte două victime au suferit traumatisme toracice.
Toate trei victime au fost transportate la spital.
UPDATE:
Ce spun reprezentanții IPJ
”Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Năvodari din orașul Năvodari. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o femeie, de 23 de ani, respectiv un bărbat, de 68 de ani. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto, precum și a unei pasagere, de 60 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.
D.A.



























