Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Slobozia al DN 21 Drajna Nouă – Slobozia, în apropierea localității Drajna Nouă, județul Călărași, după ce a avut loc o coliziune între un ansamblu rutier și un autocar, pe pasajul care face legătura între Autostrada 2 și DN 21. În urma accidentului, 5 pasageri minori necesită îngrijiri medicale.
„Au rezultat 12 victime, conștiente, care prezintă vătămări ușoare. A fost activat Planul Roșu de intervenție la ora 14:50. La locul evenimentului rutier intervin șapte resurse medicale ale ISU și SAJ, plus două autospeciale cu modul de descarcerare și două autospeciale pentru muncă operativă”, au transmis reprezentanții ISU Călărași.
M.G.



























