Accident la Dacia: un şofer băut a făcut prăpăd: în urma coliziunii, o maşină a fost proiectată într-o autoutilitară!

0
6375

Cadrele medicale şi pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, la un accident rutier petrecut în zona Dacia din Constanţa.

Potrivit primelor date, trei autoturisme au intrat în coliziune pe bulevardul Tomis. O singură persoană a fost rănită.

Cum a avut loc accidentul – ce spun oamenii legii:

Luni seară, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu – intersecție cu bulevardul Tomis – din municipiul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, acestea fiind conduse de un bărbat, de 43 de ani, respectiv de o femeie, de 31 de ani. În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, de 43 de ani, a rezultat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.