O persoană a decedat şi alte trei au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs, luni, pe DN 2 (E 85), în afara localităţii Răcăciuni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
„O conducătoare auto, de 44 ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Adjud – Bacău, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, de 37 ani. În urma accidentului rutier a rezultat decesul unei persoane (pasager), rănirea gravă a celor doi conducători auto şi rănirea uşoară a unui alt pasager.
În urma testarii cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt conducător auto, rezultatul testării a fost negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal privind comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Păduraru..
Dacă va fi găsită vinovată, conducătoarea auto va fi condamnată la închisoare cu executare, potrivit Legii „Anastasia”.
D.A.




























