Un teribil accident rutier soldat cu decesul șoferului a avut loc în noaptea zilei de sâmbătă, 28 martie spre duminică , 29 martie, în jurul orei 00:40, în municipiul Constanța. Din primele informații, conducătorul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu șase autoturisme care se aflau staționate pe marginea părții carosabile.
Cadrele medicale care s-au deplasat de îndată la fața locului au aplicat metoda resuscitării, însă fără succes, șoferul fiind declarat decedat.
Ce spun oamenii legii:
La data de 29 martie a.c, în jurul orei 00.40, un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism pe strada Veniamin Costache din municipiul Constanța (dinspre strada Vârful cu Dor), iar în dreptul unui imobil, acesta ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu șase autoturisme care se aflau staționate pe marginea părții carosabile. Polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto.
L.M.



























