Accident rutier pe DN 22A: două victime

0
134

Un accident rutier a avut loc duminică, 19 decembrie a.c., în jurul orelor 08:40, pe DN 22A, în apropierea localității Topolog, în care a fost implicat un autoturism.

La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime.

Potrivit ISU Delta Tulcea, acestea erau conștiente și cooperante, neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat la fața locului, ulterior au refuzat transportul la spital.


Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.


Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

A.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.