Salvatorii de la Garda de Pompieri Slobozia au fost solicitați să intervină în cursul zilei de 5 aprilie la un accident rutier, în care un fost implicate trei autoturisme.
La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița – substația Slobozia.
În evenimentul rutier au fost implicate opt persoane: șase adulți și doi minori. Din accident, a rezultat o singură victimă, conștientă cu vârsta de aproximativ 35 de ani, care a fost monitorizată de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior victima a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.
Pompierii au mai deconectat bornele mașinii și sablare carosabil.
C.S.