Polițiștii rutieri în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfășurat în cursul zilei de 18 noiembrie o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Totodată, acțiunea a vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
În cadrul acțiunii, echipele de control au verificat peste 55 de autovehicule, fiind aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.390 de lei, dintre care 6 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul pentru abateri la regimul rutier.
De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
C.S.




























